DIRECTIVA 2012/18/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 4 iulie 2012 privind controlul pericolelor de accidente majore care implică substanțe periculoase, de modificare și ulterior de abrogare a Directivei 96/82/CE a Consiliului (Text cu relevanță pentru SEE)

(1)

Directiva 96/82/CE a Consiliului din 9 decembrie 1996 privind controlul asupra riscului de accidente majore care implică substanțe periculoase (3) stabilește norme de prevenire a accidentelor majore care ar putea rezulta din anumite activități industriale, precum și de limitare a consecințelor acestora pentru sănătatea umană și mediu.

(2)

Accidentele majore au adesea consecințe grave, după cum s-a constatat în accidente precum cele de la Seveso, Bhopal, Schweizerhalle, Enschede, Toulouse și Buncefield. În plus, impactul se poate extinde dincolo de granițele naționale. Acest lucru subliniază necesitatea de a asigura luarea de măsuri adecvate de precauție pentru a se garanta un nivel ridicat de protecție pe întreg teritoriul Uniunii pentru cetățeni, comunități și mediu. Prin urmare, este necesar să se asigure că nivelul ridicat de protecție existent este cel puțin menținut sau chiar crescut.

(3)

Directiva 96/82/CE a avut un rol esențial în reducerea probabilității producerii unor astfel de accidente și a consecințelor acestora, conducând astfel la un nivel mai ridicat de protecție în întreaga Uniune. O reexaminare a directivei respective a confirmat că rata accidentelor majore a rămas constantă. Cu toate că, în general, dispozițiile în vigoare sunt adecvate scopului, sunt necesare unele schimbări pentru a crește și mai mult nivelul de protecție, în special în ceea ce privește prevenirea accidentelor majore. În același timp, sistemul instituit prin Directiva 96/82/CE ar trebui să fie adaptat la schimbările din sistemul de clasificare a substanțelor și amestecurilor al Uniunii la care directiva respectivă face trimitere. În plus, o serie de alte dispoziții ar trebui să fie clarificate și actualizate.

(4)

Prin urmare, este necesar să se înlocuiască Directiva 96/82/CE pentru a se asigura că nivelul existent de protecție este menținut și îmbunătățit în continuare, prin dispoziții mai eficace și mai eficiente și, dacă este posibil, prin reducerea sarcinii administrative inutile prin raționalizare sau simplificare, cu condiția ca securitatea și protecția mediului și a sănătății umane să nu fie compromise. În același timp, noile prevederi ar trebui să fie clare, coerente și ușor de înțeles pentru a contribui la îmbunătățirea punerii în aplicare și a forței executorii, nivelul de protecție a sănătății umane și a mediului menținându-se la niveluri cel puțin egale sau crescând. Comisia ar trebui să coopereze cu statele membre în ceea ce privește punerea în practică a prezentei directive. Această cooperare ar trebui să abordeze, printre altele, chestiunea autoclasificării substanțelor și amestecurilor. După caz, părțile interesate, cum ar fi reprezentanții industriei, ai lucrătorilor și ai organizațiilor neguvernamentale care promovează protecția sănătății umane sau a mediului, ar trebui implicate în punerea în aplicare a prezentei directive.

(5)

Convenția Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite asupra efectelor transfrontaliere ale accidentelor industriale, care a fost aprobată în numele Uniunii prin Decizia 98/685/CE a Consiliului din 23 martie 1998 privind încheierea Convenției asupra efectelor transfrontaliere ale accidentelor industriale (4), prevede măsuri privind prevenirea, pregătirea și răspunsul la accidentele industriale care pot avea efecte transfrontaliere, precum și măsuri privind cooperarea internațională în acest domeniu. Directiva 96/82/CE pune în aplicare prevederile convenției în cadrul dreptului Uniunii.

(6)

Accidentele majore pot avea consecințe dincolo de frontiere, iar costurile de mediu și cele economice ale unui accident nu sunt suportate doar de către amplasamentul afectat, ci și de către statele membre în cauză. Prin urmare, este necesar să se stabilească și să se pună în aplicare măsuri de securitate și de reducere a riscurilor, pentru a se evita eventualele accidente, pentru a se reduce riscul producerii de accidente și pentru a se minimiza consecințele în cazul producerii lor, ceea ce ar permite asigurarea unui nivel ridicat de protecție în întreaga Uniune.

(7)

Dispozițiile prezentei directive ar trebui să se aplice fără a se aduce atingere dispozițiilor din dreptul Uniunii referitoare la sănătatea și securitatea la locul de muncă și la mediul de lucru și, în special, fără a se aduce atingere Directivei 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă (5).

(8)

Anumite activități industriale ar trebui să fie excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive, cu condiția ca ele să fie reglementate de o altă legislație la nivelul Uniunii sau la nivel național care asigură un nivel echivalent de securitate. Comisia ar trebui să continue să examineze dacă există lacune semnificative în cadrul de reglementare existent, în special în ceea ce privește riscurile noi și emergente care provin de la alte activități, precum și cele aferente unor substanțe periculoase specifice, și, în cazul în care este necesar, să prezinte o propunere legislativă pentru a elimina aceste lacune.

(9)

Anexa I la Directiva 96/82/CE enumeră substanțele periculoase care intră în domeniul său de aplicare, între altele, prin trimitere la anumite dispoziții din Directiva 67/548/CEE a Consiliului din 27 iunie 1967 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative referitoare la clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase (6), precum și din Directiva 1999/45/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 mai 1999 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre referitoare la clasificarea, ambalarea și etichetarea preparatelor periculoase (7). Directivele 67/548/CEE și 1999/45/CE au fost înlocuite de Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor (8), care pune în aplicare, în cadrul Uniunii, Sistemul global armonizat de clasificare și etichetare a produselor chimice, care a fost adoptat la nivel internațional, în cadrul structurilor Organizației Națiunilor Unite (ONU). Regulamentul menționat anterior introduce noi clase și categorii de pericol care corespund doar parțial celor utilizate în cadrul respectivelor directive abrogate. Anumite substanțe și amestecuri nu s-ar încadra însă în acel sistem din cauza lipsei de criterii din cadrul respectiv. Este necesar, prin urmare, ca anexa I la Directiva 96/82/CE să fie modificată pentru a fi aliniată la regulamentul respectiv, menținându-se sau sporindu-se în același timp nivelul de protecție existent stabilit în directiva respectivă.

(10)

În vederea clasificării biogazului îmbogățit, ar trebui să se țină seama de orice evoluții ale standardelor în cadrul Comitetului European de Standardizare (CEN).

(11)

Pot apărea efecte nedorite ca urmare a alinierii la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 și a adaptărilor ulterioare la acest regulament care au un impact asupra clasificării substanțelor și amestecurilor. Pe baza criteriilor incluse în prezenta directivă, Comisia ar trebui să analizeze dacă există substanțe periculoase care nu prezintă un pericol de accident major, în ciuda clasificării lor în clase de periculozitate, și, după caz, să prezinte o propunere legislativă pentru a exclude substanța periculoasă în cauză din domeniul de aplicare a prezentei directive. Analiza ar trebui inițiată rapid, în special după modificarea clasificării unei substanțe sau a unui amestec, astfel încât să se evite sarcinile inutile pentru operatori și autoritățile competente din statele membre. Excluderile din domeniul de aplicare a prezentei directive nu trebuie să împiedice statele membre să mențină sau să introducă măsuri de protecție mai stricte.

(12)

Operatorilor ar trebui să le revină obligația generală de a lua toate măsurile necesare pentru a preveni accidentele majore, de a atenua consecințele acestora și de a lua măsuri de remediere. În cazul în care substanțele periculoase sunt prezente în amplasamente în cantități care depășesc anumite valori, operatorul ar trebui să furnizeze autorității competente informații suficiente care să îi permită să identifice amplasamentul, substanțele periculoase prezente, precum și pericolele potențiale. Operatorul ar trebui, de asemenea, să elaboreze și, în cazul în care acest lucru este prevăzut de legislația națională, să trimită autorității competente o politică de prevenire a accidentelor majore (PPAM) care să precizeze abordarea la nivel general a operatorului și măsurile luate de acesta, inclusiv sistemele corespunzătoare de management al securității, pentru controlul pericolelor de accidente majore. Atunci când operatorii identifică și evaluează pericolele de accidente majore, ar trebui să se ia în considerare și substanțele periculoase care ar putea rezulta în timpul unui accident grav în cadrul amplasamentului.

(13)

Directiva 2004/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea și repararea daunelor aduse mediului (9) este relevantă în mod normal în cazul unor daune aduse mediului ca urmare a unui accident major.

(14)

În scopul reducerii riscului de efecte domino, în cazul în care amplasamentele sunt poziționate de așa natură sau atât de aproape unul de altul încât să crească probabilitatea producerii unor accidente majore sau să se agraveze consecințele acestora, operatorii ar trebui să coopereze în ceea ce privește schimbul de informații pertinente și informarea publicului, inclusiv a amplasamentelor învecinate care ar putea fi afectate.

(15)

Pentru a demonstra că s-a făcut tot ceea ce este necesar pentru a se preveni accidentele majore și pentru a se pregăti planurile de urgență și măsurile de răspuns, operatorul ar trebui, în cazul amplasamentelor în care există substanțe periculoase în cantități considerabile, să furnizeze autorității competente informații sub forma unui raport de securitate. Respectivul raport de securitate ar trebui să cuprindă detalii referitoare la amplasament, la substanțele periculoase prezente, la instalație sau la suprafețele de depozitare, la posibilele scenarii de accidente majore și la analiza riscurilor, la măsurile de prevenire și de intervenție posibile și la sistemele de management disponibile, pentru a preveni și a reduce riscul de accidente majore și pentru a se permite luarea măsurilor necesare pentru a se limita consecințele acestora. Riscul unui accident major ar putea crește ca urmare a probabilității de producere a unor dezastre naturale în corelație cu localizarea amplasamentului. În cadrul etapei de pregătire a scenariilor de accidente majore ar trebui să se țină seama de acest aspect.

(16)

Pentru a face față situațiilor de urgență, în cazul amplasamentelor în care există substanțe periculoase în cantități semnificative, este necesar să se stabilească planuri interne și externe de urgență și să se stabilească proceduri care să garanteze că aceste planuri sunt testate și revizuite, dacă este necesar, precum și puse în aplicare în eventualitatea unui accident major sau a unei probabilități crescute de producere a acestuia. Personalul amplasamentului ar trebui să fie consultat cu privire la planul de urgență intern, iar publicul interesat ar trebui să aibă ocazia de a-și exprima opinia cu privire la planul de urgență extern. Subcontractarea ar putea avea un impact asupra securității unui amplasament. Statele membre ar trebui să le solicite operatorilor să țină seama de acest aspect la elaborarea unei PPAM, a unui raport de securitate sau a unui plan de urgență intern.

(17)

Atunci când analizează opțiunile pentru metodele de operare adecvate, inclusiv cele pentru monitorizare și control, operatorii ar trebui să țină seama de informațiile disponibile cu privire la cele mai bune practici.

(18)

Pentru a se asigura o mai bună protecție a zonelor rezidențiale, a zonelor de utilitate publică considerabilă și a mediului, inclusiv a zonelor de interes natural deosebit sau deosebit de vulnerabile, este necesar ca, în cadrul politicilor de amenajare a teritoriului sau în cadrul altor politici relevante puse în aplicare în statele membre, să se asigure distanțe adecvate între asemenea zone și amplasamente care prezintă astfel de pericole, iar, acolo unde sunt vizate amplasamente deja existente, să se pună în aplicare, dacă este necesar, măsuri tehnice suplimentare, astfel încât riscul pentru persoane sau pentru mediu să fie menținut la un nivel acceptabil. La luarea deciziilor ar trebui să se țină seama de suficiente informații despre riscuri și de recomandările tehnice privind aceste riscuri. În cazul în care este posibil, pentru a se reduce sarcinile administrative, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii, procedurile și măsurile ar trebui să fie integrate în cele efectuate în temeiul altor acte legislative relevante ale Uniunii.

(19)

În scopul promovării accesului la informații privind mediul în temeiul Convenției Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în probleme de mediu („Convenția de la Aarhus”), care a fost aprobată, în numele Uniunii, prin Decizia 2005/370/CE a Consiliului din 17 februarie 2005 privind încheierea, în numele Comunității Europene, a Convenției privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu (10), nivelul și calitatea informațiilor către public ar trebui să fie îmbunătățite. În special, persoanele care ar putea fi afectate de un accident major ar trebui să primească informații suficiente cu privire la acțiunile corespunzătoare care să fie întreprinse în eventualitatea unui accident. Statele membre ar trebui să pună la dispoziție informații despre locul unde se pot găsi informații referitoare la drepturile persoanelor afectate de un accident major. Informațiile furnizate publicului ar trebui să fie formulate de o manieră clară și inteligibilă. În plus față de furnizarea de informații într-un mod activ, fără ca publicul să trebuiască să înainteze o solicitare în acest sens și fără a se exclude alte forme de diseminare, aceste informații ar trebui să fie, de asemenea, în permanență puse la dispoziție și actualizate în format electronic. În același timp, ar trebui să existe măsuri corespunzătoare de asigurare a confidențialității, pentru a răspunde preocupărilor legate de securitate, printre altele.

(20)

Modul în care informația este gestionată ar trebui să fie în conformitate cu inițiativa privind sistemul partajat de informații referitoare la mediu (SPIM), introdusă de Comunicarea Comisiei din 1 februarie 2008 intitulată „Către un sistem partajat de informații referitoare la mediu (SPIM)”. Ar trebui să fie, de asemenea, în conformitate cu Directiva 2007/2/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 martie 2007 de instituire a unei infrastructuri pentru informații spațiale în Comunitatea Europeană (INSPIRE) (11) și cu normele sale de aplicare, menite să permită schimbul de informații spațiale privind mediul între organizațiile din sectorul public și o mai bună facilitare a accesului publicului la informații spațiale în întreaga Uniune. Informațiile ar trebui să se regăsească într-o bază de date la nivelul Uniunii accesibilă publicului, care va facilita, de asemenea, monitorizarea și raportarea privind punerea în aplicare.

(21)

În conformitate cu Convenția de la Aarhus, participarea efectivă a publicului la luarea deciziilor este necesară pentru a-i permite publicului interesat să se exprime, iar factorilor de decizie să țină seama de opiniile și de preocupările care ar putea fi relevante pentru deciziile în cauză, conducând astfel la o mai mare responsabilizare și transparență în cadrul procesului de luare a deciziilor și contribuind la sensibilizarea publicului față de problemele de mediu și la susținerea deciziilor adoptate.

(22)

Pentru a se asigura luarea unor măsuri corespunzătoare în cazul în care se produce un accident major, operatorul ar trebui să informeze imediat autoritatea competentă și să îi comunice informațiile necesare pentru ca aceasta să poată evalua efectele accidentului respectiv asupra sănătății umane și asupra mediului.

(23)

Autoritățile locale au un interes în prevenirea accidentelor majore și atenuarea consecințelor lor și ele pot juca un rol important. Statele membre ar trebui să țină seama de acest aspect la punerea în aplicare a prezentei directive.

(24)

În scopul facilitării schimbului de informații și prevenirii în viitor a unor accidente de natură similară, statele membre ar trebui să transmită Comisiei informații cu privire la accidentele majore care s-au produs pe teritoriul lor, astfel încât Comisia să poată analiza pericolele implicate și să opereze un sistem de difuzare a informațiilor privind, în special, accidentele majore și experiența câștigată din acestea. Respectivul schimb de informații ar trebui să acopere, de asemenea, „evenimentele la limita de producere a unui accident” pe care statele membre le consideră ca fiind de interes tehnic special pentru prevenirea accidentelor majore și limitarea consecințelor acestora. Statele membre și Comisia trebuie să-și intensifice eforturile pentru a garanta că informațiile stocate în sistemele de informare create pentru a facilita schimbul de informații privind accidentele majore sunt complete.

(25)

Statele membre ar trebui să desemneze autoritățile competente responsabile de asigurarea îndeplinirii de către operatori a obligațiilor care le revin. Autoritățile competente și Comisia ar trebui să coopereze în ceea ce privește activitățile de sprijinire a punerii în aplicare, cum ar fi dezvoltarea unor ghiduri adecvate și schimburile de bune practici. Pentru a se evita sarcinile administrative inutile, obligațiile corespunzătoare privind informarea ar trebui, dacă este cazul, să fie integrate celor prevăzute în alte acte legislative relevante ale Uniunii.

(26)

Statele membre ar trebui să se asigure că autoritățile competente iau măsurile necesare în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei directive. Pentru a se asigura cu eficacitate punerea în aplicare și respectarea aplicării, ar trebui să existe un sistem de inspecții, care să includă un program de inspecții de rutină, la intervale regulate și inspecții excepționale. Atunci când acest lucru este posibil, inspecțiile ar trebui să fie coordonate cu cele efectuate în temeiul unor alte acte legislative ale Uniunii, inclusiv Directiva 2010/75/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind emisiile industriale (prevenirea și controlul integrat al poluării) (12), după caz. Statele membre ar trebui să se asigure că sunt disponibile efective suficiente de personal, având competențele și calificările necesare pentru a efectua inspecții eficace. Autoritățile competente ar trebui să ofere sprijin corespunzător, utilizând instrumente și mecanisme pentru schimbul de experiență și consolidarea cunoștințelor, inclusiv la nivelul Uniunii.

(27)

Pentru a ține seama de evoluțiile tehnice, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește modificarea anexelor II-VI în vederea adaptării acestora la progresul tehnic. Este deosebit de important ca, în timpul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. În momentul elaborării și redactării actelor delegate, Comisia ar trebui să asigure transmiterea simultană, corespunzătoare și în timp util a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.

(28)

În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentei directive, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (13).

(29)

Statele membre ar trebui să stabilească norme privind sancțiunile aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor de drept intern adoptate în temeiul prezentei directive și să se asigure că acestea sunt puse în aplicare. Sancțiunile respective ar trebui să fie eficace, proporționale și cu efect de descurajare.

(30)

Având în vedere că obiectivul prezentei directive, și anume de a asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului, nu poate fi îndeplinit în mod satisfăcător de către statele membre și poate, prin urmare, să fie mai bine realizat la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul menționat anterior, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv.

(31)

În conformitate cu declarația politică comună a statelor membre și a Comisiei din 28 septembrie 2011 cu privire la documentele explicative (14), statele membre s-au angajat să anexeze, în cazuri justificate, la notificarea măsurilor lor de transpunere unul sau mai multe documente care explică relația dintre componentele unei directive și părțile corespondente din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că este justificată transmiterea unor astfel de documente.

(32)

Directiva 96/82/CE ar trebui, prin urmare, modificată și ulterior abrogată,