+60. Când ajung la un acord, autoritățile competente trebuie să ia următoarele măsuri: a) înainte de …

60. Când ajung la un acord, autoritățile competente trebuie să ia următoarele măsuri: a) înainte de …

Când ajung la un acord, autoritățile competente trebuie să ia următoarele măsuri:

  • a) înainte de încheierea acordului, coordonatorul ar trebui să conducă o discuție între autoritățile competente relevante, prin organizarea uneia sau a mai multor întâlniri fizice sau la distanță (teleconferinț e );
  • b) o dată ce se ajunge la un acord, acesta ar trebui să se reflecte într - un document scris care conține o motivare suficientă pentru a susține acordul. Documentul ar trebui semnat în numele coordonatorului și în numele celorlalte autorități competente relevante. În caz de dezacord, coordonatorul ar trebui, la cererea oricăreia dintre celelalte autorități competente în cauză sau din proprie inițiativă, să consulte autoritatea europeană de supraveghere relevantă. În cazul în care este consultată o autoritate europeană de supraveghere, toate autoritățile competente ar trebui să ia în considerare avizul acesteia, atunci când se încheie acordul. În cazul în care una sau mai multe autorități competente refuză să ajungă la un acord, celelalte autorități competente pot, cu toate acestea, ajunge la un acord între ele și coordonatorul ar trebui să notifice autoritatea europeană de supraveghere relevantă asupra faptului că nu s - a putut ajunge la un acord deplin.
  • c) Coordonatorul poate invita autoritățile de supraveghere din țări terțe să fie părți la acordul scris, după caz, sub rezerva evaluării echivalenței cerințelor de confidențialitate aplicabile acestor autorități de supraveghere din țările terțe.

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • EBA -

    EN: Guidelines and other publications of the European Banking Authority (EBA), https://www.eba.europa.eu/. © European Banking Authority. Reproduction is authorised provided the source is acknowledged (EBA legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the versions published by the EBA are authoritative.

    DE: Leitlinien und weitere Veröffentlichungen der Europäischen Bankenaufsichtsbehörde (EBA), https://www.eba.europa.eu/. © European Banking Authority. Wiedergabe mit Quellenangabe gestattet (Rechtlicher Hinweis der EBA). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Maßgeblich sind allein die von der EBA veröffentlichten Fassungen.