|
+Articolul 3 Definiții |
Articolul 3 DefinițiiArticolul 3 Definiții În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
1.
„registru central de tranzacții” înseamnă o persoană juridică care reunește și păstrează la nivel central înregistrările referitoare la SFT;
2.
„contrapărți” înseamnă contrapărți financiare și contrapărți nefinanciare;
3.
„contraparte financiară” înseamnă:
(a)
o firmă de investiții autorizată în conformitate cu Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului ( 1 );
(b)
o instituție de credit autorizată în conformitate cu Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului ( 2 ) sau cu Regulamentul (UE) nr. 1024/2013;
(c)
o întreprindere de asigurare sau o întreprindere de reasigurare autorizată în conformitate cu Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului ( 3 );
(d)
un OPCVM și, după caz, societatea sa de administrare, autorizate în conformitate cu Directiva 2009/65/CE;
(e)
un FIA administrat de AFIA autorizați sau înregistrați în conformitate cu Directiva 2011/61/UE;
(f)
o instituție pentru furnizarea de pensii ocupaționale autorizată sau înregistrată în conformitate cu Directiva 2003/41/CE a Parlamentului European și a Consiliului ( 4 );
(g)
o contraparte centrală (CPC) autorizată în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 648/2012;
(h)
un depozitar central de titluri de valoare autorizat în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 909/2014 a Parlamentului European și a Consiliului ( 5 );
(i)
o entitate dintr-o țară terță care ar trebui autorizată sau înregistrată în conformitate cu actul legislativ menționată la literele (a)-(h) dacă ar fi stabilită în Uniune;
4.
„contraparte nefinanciară” înseamnă o întreprindere stabilită în Uniune sau într-o țară terță diferită de entitățile menționate la punctul 3;
5.
„stabilit” înseamnă:
(a)
care are sediul profesional, în cazul în care contrapartea este o persoană fizică;
(b)
care are sediul social, în cazul în care contrapartea este o persoană juridică;
(c)
care are sediul central, în cazul în care contrapartea nu are sediu social, în conformitate cu dreptul său intern;
6.
„sucursală” înseamnă un punct de lucru, altul decât sediul central, care constituie o parte din contraparte și care nu are personalitate juridică;
7.
„operațiunile de dare cu împrumut de titluri sau de mărfuri” sau „operațiunile de luare cu împrumut de titluri sau de mărfuri” înseamnă tranzacții prin care o contraparte transferă titluri de valoare sau mărfuri cu condiția unui angajament în baza căruia debitorul va restitui titluri de valoare sau mărfuri echivalente la o dată ulterioară sau la cererea cedentului, tranzacția respectivă fiind una de dare cu împrumut de titluri sau de mărfuri pentru contrapartea care transferă titlurile sau mărfurile și una de luare cu împrumut de titluri sau de mărfuri pentru contrapartea căreia îi sunt transferate;
8.
„tranzacție de cumpărare-revânzare” (buy-sell back) sau „tranzacție de vânzare-recumpărare” (sell-buy back) înseamnă o tranzacție prin care o contraparte cumpără sau vinde titluri, mărfuri sau drepturi garantate referitoare la proprietatea asupra titlurilor sau a mărfurilor, fiind de acord să vândă sau, respectiv, să cumpere înapoi titluri, mărfuri sau drepturi garantate similare, la un preț specificat la o dată ulterioară, această tranzacție fiind o tranzacție de cumpărare-revânzare pentru contrapartea care cumpără titlurile, mărfurile sau drepturile garantate și o tranzacție de vânzare-recumpărare pentru contrapartea care le vinde, o astfel de tranzacție de cumpărare-revânzare sau de vânzare-recumpărare nefiind reglementată de un acord reverse repo, în sensul punctului 9;
9.
„tranzacție de recumpărare” înseamnă o tranzacție care face obiectul unui acord prin care o contraparte transferă titluri, mărfuri sau drepturi garantate referitoare la proprietatea asupra titlurilor sau a mărfurilor în cazul în care garanția respectivă este emisă de o bursă recunoscută care deține drepturile asupra titlurilor sau a mărfurilor, iar acordul nu permite unei contrapărți să transfere sau să dea în gaj un anumit titlu sau marfă mai multor contrapărți în același timp, cu angajamentul de a le răscumpăra, sau la titluri sau mărfuri substituite, prezentând aceleași caracteristici, la un preț specificat, la o dată viitoare precizată sau care urmează a fi precizată de entitatea care transferă, reprezentând un acord repo pentru contrapartea care vinde titlurile sau mărfurile și un acord reverse repo pentru contrapartea care le cumpără;
10.
„tranzacție de creditare în marjă” înseamnă o tranzacție în care o instituție acordă credit în legătură cu achiziționarea, vânzarea, deținerea sau tranzacționarea de titluri de valoare, dar fără a include alte împrumuturi care sunt acoperite cu garanții sub formă de titluri de valoare;
11.
„operațiune de finanțare prin instrumente financiare” sau „SFT” înseamnă:
(a)
o tranzacție de răscumpărare;
(b)
o operațiune de dare cu împrumut de titluri sau mărfuri și o operațiune de luare cu împrumut de titluri sau mărfuri;
(c)
o tranzacție de cumpărare-revânzare sau o tranzacție de vânzare-recumpărare;
(d)
o tranzacție de creditare în marjă;
12.
„reutilizare” înseamnă utilizarea de către contrapartea beneficiară a instrumentelor financiare primite în temeiul unui contract de garanție în nume propriu și în cont propriu sau în contul unei alte contrapărți, inclusiv orice persoană fizică; o astfel de utilizare înseamnă transferul titlului sau exercitarea unui drept de utilizare în conformitate cu articolul 5 din Directiva 2002/47/CE, dar nu include lichidarea instrumentului financiar în cazul incapacității de plată a contrapărții care furnizează instrumentul financiar;
13.
„contract de garanție cu transfer de proprietate” înseamnă un contract de garanție financiară cu transfer de proprietate, astfel cum este definit la articolul 2 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2002/47/CE, încheiat între contrapărți pentru a garanta executarea obligațiilor;
14.
„contract de garanție fără transfer de proprietate” înseamnă un contract de garanție financiară fără transfer de proprietate, astfel cum este definit la articolul 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2002/47/CE, încheiat între contrapărți pentru a garanta executarea obligațiilor;
15.
„contract de garanție” înseamnă contract de garanție financiară cu transfer de proprietate și contract de garanție financiară fără transfer de proprietate;
16.
„instrument financiar” înseamnă un instrument financiar, astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) punctul 15 din Directiva 2014/65/UE;
17.
„marfă” înseamnă marfă, astfel cum este definită la articolul 2 punctul 1 din Regulamentul (CE) nr. 1287/2006 al Comisiei ( 6 );
18.
„instrument de tip total return swap” înseamnă un contract derivat, astfel cum este definit la articolul 2 punctul 7 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, în care o contraparte transferă performanța economică globală a obligației de referință unei alte contrapărți, inclusiv veniturile din dobânzi și comisioane, câștigurile sau pierderile rezultate din fluctuațiile prețurilor și pierderile din credite. 1. Prezentare generală
1.1 Referințe1.2 Cerințe identificate1.3 Standarde asociate2. Cerințe identificate
3. Standarde asociate
|