+Articolul 60 Dispoziții speciale pentru funcționari
---+Article 60 1.
---+Article 60 2.
---+Article 60 3.
|
Articolul 60 Dispoziții speciale pentru funcționari
Articolul 60 Dispoziții speciale pentru funcționari (1) Articolele 6, 50, 51 alineatul (3) și articolele 52-59 se aplică mutatis mutandis persoanelor incluse într-un regim special pentru funcționari. (2) Cu toate acestea, în cazul în care potrivit legislației unui stat membru competent, dobândirea, acordarea, menținerea sau recuperarea dreptului la prestații în temeiul unui regim special aplicabil funcționarilor sunt condiționate de realizarea tuturor perioadelor de asigurare în cadrul uneia sau mai multor regimuri speciale pentru funcționari în statul membru respectiv sau de faptul că legislația statului membru respectiv le consideră asimilate unor astfel de perioade, instituția competentă din statul membru respectiv ia în considerare doar perioadele care pot fi recunoscute în temeiul legislației pe care o aplică. În cazul în care, după luarea în considerare a perioadelor astfel realizate, persoana în cauză nu îndeplinește condițiile necesare pentru a beneficia de aceste prestații, aceste perioade sunt luate în considerare pentru acordarea de prestații în cadrul regimului general sau, în absența acesteia, în cadrul regimului aplicabil muncitorilor sau funcționarilor, după cum este cazul. (3) În cazul în care, în conformitate cu legislația unui stat membru, prestațiile acordate în temeiul unui regim special aplicabile funcționarilor se calculează în temeiul ultimului salariu sau ultimelor salarii primite în timpul unei perioade de referință, instituția competentă din statul membru respectiv ia în considerare, în scopul calculării, doar acele salarii, reevaluate în mod corespunzător, care au fost primite în timpul perioadei sau perioadelor când persoana în cauză a fost supusă legislației respective.
1. Prezentare generală
| Titlu |
Reglementare |
|
Article 60 1.
|
Articles 6, 50, 51(3) and 52 to 59 shall apply mutatis mutandis to persons covered by a special scheme for civil servants.
|
|
Article 60 2.
|
However, if the legislation of a competent Member State makes the acquisition, liquidation, retention or recovery of the right to benefits under a special scheme for civil servants subject to the condition that all periods of insurance be completed under one or more special schemes for civil servants in that Member State, or be regarded by the legislation of that Member State as equivalent to such periods, the competent institution of that State shall take into account only the periods which can be recognised under the legislation it applies. If, account having been taken of the periods thus completed, the person concerned does not satisfy the conditions for the receipt of these benefits, these periods shall be taken into account for the award of benefits under the general scheme or, failing that, the scheme applicable to manual or clerical workers, as the case may be.
|
|
Article 60 3.
|
Where, under the legislation of a Member State, benefits under a special scheme for civil servants are calculated on the basis of the last salary or salaries received during a reference period, the competent institution of that State shall take into account, for the purposes of the calculation, only those salaries, duly revalued, which were received during the period or periods for which the person concerned was subject to that legislation.
|
,
1.1 Referințe
1.2 Cerințe identificate
1.3 Standarde asociate
2. Cerințe identificate
3. Standarde asociate
- Builddate: 31.07.2019 00:00:00 -Doknr: CELEX:32004R0883
- EULAW -
EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.
DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.
|