+Articolul 87a Dispoziții tranzitorii pentru aplicarea Regulamentului (UE) nr. 465/2012
---+Article 87a 1.
---+Article 87a 2.
|
Articolul 87a Dispoziții tranzitorii pentru aplicarea Regulamentului (UE) nr. 465/2012
Articolul 87a Dispoziții tranzitorii pentru aplicarea Regulamentului (UE) nr. 465/2012 (1) În cazul în care, în urma intrării în vigoare a Regulamentului (UE) nr. 465/2012, o persoană, în conformitate cu titlul II din prezentul regulament, face obiectul legislației altui stat membru decât cel stabilit înainte de respectiva intrare în vigoare, legislația statului membru aplicabilă înainte de data respectivă continuă să i se aplice pentru o perioadă tranzitorie atât timp cât situația relevantă rămâne neschimbată și, în orice caz, pentru cel mult 10 ani de la data intrării în vigoare a Regulamentului (UE) nr. 465/2012. Persoana în cauză poate solicita ca perioada tranzitorie să nu i se mai aplice. O astfel de cerere se depune la instituția desemnată de autoritatea competentă din statul membru de reședință. Cererile depuse până la 29 septembrie 2012 se consideră a produce efecte la 28 iunie 2012. Cererile depuse după 29 septembrie 2012 produc efecte în prima zi a lunii următoare lunii în care s-au depus acestea. (2) Nu mai târziu de 29 iunie 2014, Comisia administrativă evaluează punerea în aplicare a dispozițiilor prevăzute la articolul 65a din prezentul regulament și prezintă un raport privind aplicarea acestora. Pe baza acestui raport, Comisia Europeană poate, după caz, să prezinte propuneri de modificare a acestor dispoziții.
▼B
1. Prezentare generală
| Titlu |
Reglementare |
|
Article 87a 1.
|
If as a result of the entry into force of Regulation (EU) No 465/2012, a person is subject, in accordance with Title II of this Regulation, to the legislation of a different Member State than that to which he/she was subject before that entry into force, the legislation of the Member State applicable before that date shall continue to apply to him/her for a transitional period lasting for as long as the relevant situation remains unchanged and, in any case, for no longer than 10 years from the date of entry into force of Regulation (EU) No 465/2012. Such a person may request that the transitional period no longer applies to him/her. Such request shall be submitted to the institution designated by the competent authority of the Member State of residence. Requests submitted by 29 September 2012 shall be deemed to take effect on 28 June 2012. Requests submitted after 29 September 2012 shall take effect on the first day of the month following that of their submission.
|
|
Article 87a 2.
|
No later than 29 June 2014, the Administrative Commission shall evaluate the implementation of the provisions laid down in Article 65a of this Regulation and present a report on their application. On the basis of this report, the European Commission may, as appropriate, submit proposals to amend those provisions.
|
,
1.1 Referințe
1.2 Cerințe identificate
1.3 Standarde asociate
2. Cerințe identificate
3. Standarde asociate
- Builddate: 31.07.2019 00:00:00 -Doknr: CELEX:32004R0883
- EULAW -
EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.
DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.
|