+Articolul 56 3
|
Articolul 56 3
(3) În evaluare:
|
(a)
|
se presupune că întreprinderea aflată în rezoluție în privința căreia au fost luate măsura sau măsurile de rezoluție ar fi intrat în procedura obișnuită de insolvență în momentul luării deciziei menționate la articolul 64;
|
|
(b)
|
se presupune că măsura sau măsurile de rezoluție nu ar fi fost luate;
|
|
(c)
|
se ia în considerare o estimare rezonabilă din punct de vedere comercial a costurilor de înlocuire, inclusiv comisioanele de brokeraj și de închidere, a polițelor deja achiziționate pentru cohorte adecvate de deținători de polițe la momentul luării deciziei menționate la articolul 64;
|
|
(d)
|
nu se ține cont de acordarea vreunui sprijin financiar public extraordinar întreprinderii aflate în rezoluție.
|
1. Prezentare generală
1.1 Referințe
1.2 Cerințe identificate
1.3 Standarde asociate
2. Cerințe identificate
3. Standarde asociate
- Builddate: 08.01.2025 00:00:00 -Doknr: CELEX:32025L0001
- EULAW -
EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.
DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.
|