(2) Statele membre se asigură că datoria întreprinzătorilor insolvenți care și-au respectat obligațiile, în cazul în care există astfel de obligații în temeiul dreptului intern, este remisă la expirarea perioadei premergătoare remiterii fără a fi nevoie să se solicite unei autorități judiciare sau administrative deschiderea unei proceduri suplimentare față de cele menționate la alineatul (1).
Fără a aduce atingere primului paragraf, statele membre pot să mențină sau să introducă dispoziții care să permită autorității judiciare sau administrative să verifice dacă întreprinzătorii și-au îndeplinit obligațiile pentru a obține remiterea de datorie.