(4) Prezentul regulament nu aduce atingere normelor naționale care, în conformitate cu dreptul Uniunii, interzic sau sancționează conduita unilaterală sau practicile comerciale neloiale în măsura în care aspectele relevante nu sunt reglementate de prezentul regulament. Prezentul regulament nu aduce atingere dreptului civil intern, în special dreptului contractelor, spre exemplu normelor privind validitatea, constituirea, efectele sau încetarea unui contract, cu condiția ca normele de drept civil intern să fie conforme cu dreptul Uniunii și în măsura în care aspectele relevante nu sunt reglementate de prezentul regulament.