(1) Comisia, cu asistența tehnică a Agenției Europene de Mediu și, dacă este necesar, cu contribuții suplimentare și voluntare din partea statelor membre, a părților interesate relevante și a altor organisme sectoriale ale Uniunii, creează, până la 2 iunie 2028, o bază de date centrală a Uniunii. Comisia depune eforturi pentru a include în baza de date centrală a Uniunii valori implicite pentru factorii de emisie de gaze cu efect de seră aferenți purtătorilor de energie din sectorul transporturilor utilizați în mod obișnuit în Uniune, în unele sau în toate statele membre.