+Articolul 7 Consultări transfrontaliere
---+Article 7 1
---+Article 7 2
---+Article 7 3

Articolul 7 Consultări transfrontaliere

Articolul 7

Consultări transfrontaliere

(1)   În cazul în care un stat membru consideră că aplicarea unui plan sau program elaborat în legătură cu teritoriul său poate avea efecte semnificative asupra mediului în alt stat membru sau în care un stat membru care poate fi afectat semnificativ solicită acest lucru, statul membru pe al cărui teritoriu se elaborează planul sau programul înaintează o copie a proiectului de plan sau program și raportul de mediu celuilalt stat membru, înainte de adoptarea sau supunerea lui procedurii legislative.

(2)   Atunci când un stat membru primește o copie a proiectului unui plan sau program și un raport de mediu conform alineatul (1), acesta comunică celuilalt stat membru dacă dorește să inițieze consultări înainte de adoptarea planului sau a programului sau înainte de supunerea lui procedurii legislative și, dacă precizează acest lucru, statele membre implicate inițiază consultări cu privire la posibilele efecte transnaționale ale aplicării planului sau programului și la măsurile preconizate pentru a reduce sau elimina aceste efecte.

Atunci când au loc astfel de consultări, statele membre implicate adoptă de comun acord norme de aplicare pentru a se asigura că autoritățile menționate la articolul 6 alineatul (3) și publicul menționat în articolul 6 alineatul (4) din statul membru care poate fi afectat semnificativ sunt informate și își pot transmite avizul într-un termen rezonabil.

(3)   Atunci când statelor membre li se cere să inițieze consultări în conformitate cu prezentul articol, acestea convin încă de la începutul negocierilor asupra unui termen rezonabil pentru durata consultărilor.

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare
Article 7 1

1. Where a Member State considers that the implementation of a plan or programme being prepared in relation to its territory is likely to have significant effects on the environment in another Member State, or where a Member State likely to be significantly affected so requests, the Member State in whose territory the plan or programme is being prepared shall, before its adoption or submission to the legislative procedure, forward a copy of the draft plan or programme and the relevant environmental report to the other Member State.

Article 7 2

2. Where a Member State is sent a copy of a draft plan or programme and an environmental report under paragraph 1, it shall indicate to the other Member State whether it wishes to enter into consultations before the adoption of the plan or programme or its submission to the legislative procedure and, if it so indicates, the Member States concerned shall enter into consultations concerning the likely transboundary environmental effects of implementing the plan or programme and the measures envisaged to reduce or eliminate such effects.

Where such consultations take place, the Member States concerned shall agree on detailed arrangements to ensure that the authorities referred to in Article 6(3) and the public referred to in Article 6(4) in the Member State likely to be significantly affected are informed and given an opportunity to forward their opinion within a reasonable time-frame.

Article 7 3

3. Where Member States are required under this Article to enter into consultations, they shall agree, at the beginning of such consultations, on a reasonable timeframe for the duration of the consultations.

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 21.07.2001 00:00:00 -Doknr: CELEX:32001L0042
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.