|
+Articolul 68 |
Articolul 68Articolul 68 (1) Bilanțurile anuale ale întreprinderilor de asigurare aprobate periodic și raportul de gestiune precum și raportul persoanei însărcinate cu controlul conturilor fac obiectul unei publicități după modalitățile prevăzute de legislația fiecărui stat membru în conformitate cu articolul 3 din Directiva 68/151/CEE ( 11 ). Cu toate acestea, legislația unui stat membru poate permite ca raportul de gestiune să nu facă obiectul publicității prevăzute la primul alineat. În acest caz, raportul de gestiune se pune la dispoziția publicului la sediul întreprinderii din statul membru respectiv. O copie integrală sau parțială a acestui raport trebuie să poată fi obținută prin simplă cerere. Prețul solicitat pentru această copie nu trebuie să depășească costul său administrativ. (2) Prevederile alineatul (1) se aplică și situațiilor financiare consolidate aprobate periodic și raportului consolidat de gestiune, precum și raportului întocmit de persoana însărcinată cu controlul conturilor. (3) Cu toate acestea, în cazul în care întreprinderea de asigurare care a încheiat bilanțurile anuale sau situațiile financiare consolidate este organizată într-o formă alta decât cele enumerate la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 78/660/CEE, iar aceasta nu intră sub incidența legislației interne, în ceea ce privește documentele prevăzute de alineatele (1) și (2) ale prezentului articol, unei obligații de publicitate analoge cu cea prevăzută la articolul 3 din Directiva 68/151/CEE, ea trebuie cel puțin să le țină la dispoziția publicului la sediu său social. O copie a acestui raport trebuie să poată fi obținută prin simplă cerere. Prețul solicitat pentru această copie nu trebuie să depășească costul său administrativ. (4) Statele membre prevăd sancțiuni corespunzătoare pentru nerespectarea normelor de publicitate prevăzute în prezentul articol. 1. Prezentare generală
1.1 Referințe1.2 Cerințe identificate1.3 Standarde asociate2. Cerințe identificate
3. Standarde asociate
|