+ANEXA XIX
|
ANEXA XIX
ANEXA XIX
INSTRUCȚIUNI DE COMPLETARE A FORMULARULUI PRIVIND INSTRUMENTELE DE MONITORIZARE SUPLIMENTARE DIN ANEXA XVIII
1. Instrumente de monitorizare suplimentare
1.1. Considerații generale
2. Finanțarea totală include toate datoriile financiare, altele decât instrumentele derivate și pozițiile scurte.
3. Se consideră că finanțările de orice tip cu scadență deschisă, inclusiv depozitele la vedere, ajung la scadență overnight.
4. Scadența inițială reprezintă perioada de timp dintre data de inițiere și data de scadență a finanțării. Data scadenței finanțării se determină în conformitate cu punctul 12 din anexa XXIII. Acest lucru înseamnă că, atunci când există o opționalitate, ca în cazul punctului 12 din anexa XXIII, scadența inițială a unui element de finanțare poate fi mai scurtă decât timpul scurs de la momentul inițierii acestuia.
5. Scadența reziduală reprezintă perioada de timp dintre sfârșitul perioadei de raportare și data de scadență a finanțării. Data scadenței finanțării se determină în conformitate cu punctul 12 din anexa XXIII.
6. În scopul calculării scadenței medii ponderate inițiale sau reziduale, se consideră că depozitele care ajung la scadență overnight sau finanțările de orice tip cu scadență deschisă au o scadență de o zi.
7. În scopul calculării scadenței inițiale și reziduale, în cazul în care există finanțare cu o perioadă de preaviz sau cu o clauză de anulare sau de retragere anticipată pentru contrapartea instituției, se presupune că retragerea are loc la prima dată posibilă.
8. În cazul datoriilor perpetue, cu excepția cazului în care fac obiectul unei opționalități, astfel cum se menționează la punctul 12 din anexa XXIII, se presupune că acestea au o scadența inițială și reziduală fixă de 20 de ani.
9. Pentru calcularea pragului procentual menționat în formularele C 67.00, în funcție de monedele semnificative, instituțiile utilizează un prag de 1 % din totalul datoriilor în toate monedele.
1.2. Concentrarea finanțării în funcție de contraparte (C 67.00)
1. În vederea colectării de informații despre concentrarea finanțării instituțiilor raportoare în funcție de contraparte în formularul C 67.00, instituțiile aplică instrucțiunile prevăzute în prezenta secțiune.
2. Instituțiile raportează pe rândurile 020-110 din secțiunea 1 a formularului cele mai mari zece contrapărți sau un grup de clienți aflați în legătură, astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) punctul 39 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în cazul cărora finanțarea obținută de la fiecare contraparte sau grup de clienți aflați în legătură depășește un prag de 1 % din totalul datoriilor. Contrapartea raportată la punctul 1.01 este cea care furnizează cea mai mare finanțare primită de la o contraparte sau de la un grup de clienți aflați în legătură situată peste pragul de 1 % la data raportării. Punctul 1.02 indică acea contraparte care furnizează a doua finanțare ca mărime situată peste pragul de 1 %, iar punctele rămase se completează în mod similar.
3. În cazul în care o contraparte aparține mai multor grupuri de clienți aflați în legătură, aceasta trebuie raportată doar o singură dată în grupul cu cel mai mare cuantum al finanțării.
4. Instituțiile raportează totalul tuturor celorlalte finanțări în secțiunea 2.
5. Suma dintre secțiunea 1 („Primele zece contrapărți”) și secțiunea 2 („Toate celelalte finanțări”) trebuie să fie egală cu finanțarea totală a instituției din bilanțul său contabil raportat în conformitate cu cadrul de raportare financiară (FINREP – reprezentând datoriile financiare ajustate pentru excluderea instrumentelor financiare derivate și a pozițiilor scurte, în conformitate cu punctul 2 din secțiunea 1.1) pentru perioadele de raportare în care sunt disponibile ambele rapoarte (de exemplu, Finrep T1 și C 67.00 martie/T1).
6. Pentru fiecare contraparte, instituțiile raportează toate coloanele de la 0010 la 0080.
7. În cazul în care finanțarea este obținută prin mai multe tipuri de produse, tipul de produs raportat este cel prin care s-a obținut cea mai mare parte a finanțării. Identificarea deținătorului de titluri de valoare subiacent poate avea loc pe baza îndeplinirii obligației de diligență. În cazul în care o instituție deține informații referitoare la deținătorul unor titluri de valoare ca urmare a rolului său de bancă custode, aceasta trebuie să ia în considerare cuantumul corespunzător în vederea raportării concentrării contrapărților. În cazul în care nu există informații disponibile cu privire la deținătorul titlurilor de valoare, cuantumul corespunzător nu trebuie să fie raportat.
8. Instrucțiuni pentru diferitele coloane:
|
Coloană
|
Referințe juridice și instrucțiuni
|
|
0010
|
Denumirea contrapărții
Denumirea fiecărei contrapărți de la care s-a obținut finanțare de peste 1 % din totalul datoriilor se înregistrează în coloana 0010, în ordine descrescătoare, adică în ordinea valorii finanțării obținute.
Se raportează denumirea contrapărții, indiferent dacă aceasta este o entitate juridică sau o persoană fizică. În cazul în care contrapartea este o entitate juridică, la denumirea contrapărții se introduce denumirea completă a entității juridice de la care provine finanțarea, inclusiv orice referință la tipul de societate în conformitate cu dreptul național al societăților comerciale.
În cazul în care grupul de clienți aflați în legătură nu are o întreprindere-mamă, contrapartea care trebuie raportată este entitatea individuală pe care instituția o consideră cea mai importantă în cadrul grupului de clienți aflați în legătură. În orice alt caz, aceasta corespunde contrapărții individuale.
|
|
0015
|
Cod
Acest cod este un număr de identificare a rândului și trebuie să fie unic pentru fiecare contraparte. În cazul instituțiilor și al întreprinderilor de asigurare, codul care trebuie utilizat este identificatorul entității juridice (codul LEI). În cazul altor entități, codul este codul LEI sau, dacă acesta nu este disponibil, un cod național. Codul trebuie să fie unic și trebuie să fie utilizat în mod consecvent în toate formularele și de-a lungul timpului. Valoarea codului nu poate fi nulă.
|
|
0016
|
Tipul de cod
Instituțiile identifică tipul de cod raportat în coloana 0015, indicând „Codul LEI” sau „Alt cod decât codul LEI”.
Se raportează întotdeauna tipul de cod.
|
|
0017
|
Codul național
Atunci când raportează codul LEI ca număr de identificare în coloana „Cod”, instituțiile pot raporta și codul național.
|
|
0030
|
Sectorul contrapărții
Pentru fiecare contraparte se alocă un sector pe baza următoarelor clase ale sectoarelor economice [FINREP] (partea 1 din anexa V la prezentul regulament de punere în aplicare):
(i) bănci centrale; (ii) administrații publice; (iii) instituții de credit; (iv) alte societăți financiare; (v) societăți nefinanciare; (vi) gospodării.
Pentru grupurile de clienți aflați în legătură nu se raportează niciun sector.
|
|
0040
|
Reședința contrapărții
Se utilizează codul ISO 3166-1-alfa-2 al țării de înregistrare a contrapărții, inclusiv pseudocodurile ISO în cazul organizațiilor internaționale, disponibile în ediția cea mai recentă a „Vademecumului privind balanța de plăți” publicat de Eurostat.
În cazul grupurilor de clienți aflați în legătură nu se raportează nicio țară.
|
|
0050
|
Tipul de produs
Contrapărților raportate în coloana 0010 li se atribuie un tip de produs corespunzător produsului emis prin care s-a primit finanțarea sau, în cazul tipurilor de produse mixte, prin care s-a primit cea mai mare parte a finanțării, folosind următoarele coduri indicate cu caractere aldine:
UWF (finanțare interbancară negarantată obținută de la clienți financiari, inclusiv fonduri interbancare);
UWNF (finanțare interbancară negarantată obținută de la clienți nefinanciari);
SFT [finanțare obținută din acordurile repo, astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 82 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013];
CB [finanțare obținută din emisiunea de obligațiuni garantate, astfel cum sunt definite la articolul 129 alineatul (4) sau (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 ori la articolul 52 alineatul (4) din Directiva 2009/65/CE];
ABS (finanțare obținută din emisiunea de titluri garantate cu active, inclusiv din emisiunea de titluri pe termen scurt garantate cu active);
CBM (finanțare de la banca centrală aferentă operațiunilor de politică monetară);
IGUWF (finanțare interbancară negarantată obținută de la contrapărți din același grup);
IGSWF (finanțare interbancară garantată obținută de la contrapărți din același grup);
OSWF (alte tipuri de finanțare interbancară garantată);
OFP (alte produse de finanțare, cum ar fi finanțarea retail).
|
|
0060
|
Cuantumul primit
Cuantumul total al finanțării primite de la contrapărțile raportate în coloana 0010 se înregistrează în coloana 0060, iar instituțiile raportează valorile contabile în coloana respectivă.
|
|
0070
|
Scadența inițială medie ponderată
În coloana 0070 se înregistrează o scadență inițială medie ponderată (în zile) pentru cuantumul finanțării primite, raportat în coloana 0060, care provine de la contrapartea raportată în coloana 0010.
Scadența inițială medie ponderată este scadența inițială medie (în zile) a finanțării primite de la contrapartea respectivă. Media este ponderată în funcție de diversele cuantumuri ale finanțărilor primite în raport cu finanțarea totală primită de la contrapartea respectivă.
În cazul datoriilor perpetue, instituțiile iau în considerare o scadență fixă de 20 de ani și o scadență de o zi pentru depozitele la vedere.
|
|
0080
|
Scadența reziduală medie ponderată
În coloana 0080 se înregistrează o scadență reziduală medie ponderată, în zile, pentru cuantumul finanțării primite, raportat în coloana 0060, care provine de la contrapartea raportată în coloana 0010.
Scadența reziduală medie ponderată este scadența medie, în zile rămase, a finanțării primite de la contrapartea respectivă. Media este ponderată în funcție de diversele cuantumuri ale finanțărilor primite în raport cu finanțarea totală primită de la contrapartea respectivă.
În cazul datoriilor perpetue, instituțiile iau în considerare o scadență fixă de 20 de ani și o scadență de o zi pentru depozitele la vedere.
|
1.3. Concentrarea finanțării în funcție de tipul de produs (C 68.00)
1. Acest formular colectează informații despre concentrarea finanțării instituțiilor raportoare în funcție de tipul de produs, defalcată pe tipurile de finanțare specificate în instrucțiunile următoare referitoare la rânduri:
|
Rând
|
Referințe juridice și instrucțiuni
|
|
0010
|
1. Finanțare retail
Depozitele retail, astfel cum sunt definite la articolul 411 punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, și obligațiunile de retail menționate la articolul 28 alineatul (6) din Regulamentul delegat (UE) 2015/61 al Comisiei.
|
|
0020
|
1.1. Din care depozite la vedere;
Finanțarea retail de pe rândul 0010 care constă în depozite la vedere.
|
|
0031
|
1.2. Din care depozite la termen care nu pot fi retrase în următoarele 30 de zile;
Finanțarea retail de pe rândul 0010 care constă în depozite la termen care nu pot fi retrase în următoarele 30 de zile.
|
|
0041
|
1.3. Din care depozite la termen care pot fi retrase în următoarele 30 de zile;
Finanțarea retail de pe rândul 0010 care constă în depozite la termen care pot fi retrase în următoarele 30 de zile.
|
|
0070
|
1.4. Conturi de economii
Finanțarea retail de pe rândul 0010 care constă în conturi de economii care au una dintre următoarele caracteristici:
— au o perioadă de preaviz pentru retrageri mai mare de 30 de zile;
— nu au o perioadă de preaviz pentru retrageri mai mare de 30 de zile.
Acest rând nu se completează.
|
|
0080
|
1.4.1. Cu o perioadă de preaviz pentru retrageri mai mare de 30 de zile;
Finanțarea retail de pe rândul 0010 care constă în conturi de economii cu o perioadă de preaviz pentru retrageri mai mare de 30 de zile.
|
|
0090
|
1.4.2. Fără o perioadă de preaviz pentru retrageri mai mare de 30 de zile
Finanțarea retail de pe rândul 0010 care constă în conturi de economii fără o perioadă de preaviz pentru retrageri mai mare de 30 de zile.
|
|
0100
|
2. Finanțarea interbancară
Toate contrapărțile, altele decât cele aferente depozitelor retail, astfel cum sunt definite la articolul 411 punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
Acest rând nu se completează.
|
|
0110
|
2.1. Finanțare interbancară negarantată;
Toate contrapărțile, altele decât cele aferente depozitelor retail, astfel cum sunt definite la articolul 411 punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în cazul cărora finanțarea nu este garantată.
|
|
0120
|
2.1.1. Din care credite și depozite de la clienți financiari;
Finanțarea de pe rândul 0110 care constă în împrumuturi și depozite de la clienți financiari.
Finanțarea de la băncile centrale nu este inclusă pe acest rând.
|
|
0130
|
2.1.2. Din care credite și depozite de la clienți nefinanciari;
Finanțarea de pe rândul 0110 care constă în împrumuturi și depozite de la clienți nefinanciari.
Finanțarea de la băncile centrale nu este inclusă pe acest rând.
|
|
0140
|
2.1.3. Din care credite și depozite de la entități din același grup.
Finanțările de pe rândul 0110 care constau în credite și depozite de la entități din același grup, în cazul în care contrapartea este o instituție-mamă sau o filială a instituției sau o altă filială a aceleiași instituții-mamă ori este legată de instituția de credit printr-o relație în sensul articolului 22 alineatul (7) din Directiva 2013/34/UE.
Finanțarea interbancară de la entități din același grup trebuie raportată numai pe bază individuală sau subconsolidată.
|
|
0150
|
2.2. Finanțare interbancară garantată
Toate contrapărțile, altele decât cele aferente depozitelor de retail, astfel cum sunt definite la articolul 411 punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în cazul cărora finanțarea este garantată.
|
|
0160
|
2.2.1. Din care operațiuni de finanțare prin instrumente financiare;
Finanțarea de pe rândul 0150 care constă în finanțare obținută din acorduri repo, astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 82 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
|
|
0170
|
2.2.2. Din care emisiuni de obligațiuni garantate;
Finanțarea de pe rândul 0150 care constă în finanțare obținută din emisiunea de obligațiuni garantate, astfel cum sunt definite la articolul 129 alineatul (4) sau (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sau menționate la articolul 52 alineatul (4) din Directiva 2009/65/CE.
|
|
0180
|
2.2.3. Din care emisiuni de titluri garantate cu active
Finanțarea de pe rândul 0150 care constă în finanțare obținută din emisiunea de titluri garantate cu active, inclusiv din emisiunea de titluri pe termen scurt garantate cu active.
|
|
0190
|
2.2.4. Din care datorii financiare, altele decât instrumentele financiare derivate și pozițiile scurte de la entități din același grup.
Finanțarea de pe rândul 0150 care constă în finanțare obținută de la entități din același grup, în cazul în care contrapartea este o instituție-mamă sau o filială a instituției sau o altă filială a aceleiași instituții-mamă ori este legată de instituția de credit printr-o relație în sensul articolului 22 alineatul (7) din Directiva 2013/34/UE.
Finanțarea interbancară de la entități din același grup trebuie raportată numai pe bază individuală sau subconsolidată.
|
3. Pentru fiecare tip de produs, instituțiile raportează toate coloanele de la 0010 la 0050.
4. Cifrele raportate pe rândurile 1. „Retail”, 2.1 „Finanțare interbancară negarantată” și 2.2 „Finanțare interbancară garantată” pot include și alte tipuri de produse decât cele enumerate la punctele care încep cu „din care”.
5. Titlurile de capital nu trebuie raportate în acest formular.
6. Instrucțiuni privind anumite coloane:
|
Coloană
|
Referințe juridice și instrucțiuni
|
|
0010
|
Valoarea contabilă primită
Valoarea contabilă a finanțării primite pentru fiecare dintre tipurile de produse enumerate în coloana „Denumirea produsului” se raportează în coloana 0010 a formularului.
|
|
0020
|
Cuantumul acoperit de o schemă de garantare a depozitelor în conformitate cu Directiva 2014/49/UE sau de o schemă echivalentă de garantare a depozitelor dintr-o țară terță
Din cuantumul total al finanțării primite pentru fiecare dintre tipurile de produse enumerate în coloana „Denumirea produsului”, raportat în coloana 0010, cuantumul care este acoperit de o schemă de garantare a depozitelor în conformitate cu Directiva 2014/49/UE sau de o schemă echivalentă de garantare a depozitelor dintr-o țară terță.
Notă: cuantumurile raportate în coloana 0020 și în coloana 0030, pentru fiecare dintre categoriile de produse enumerate în coloana „Denumirea produsului”, trebuie să fie egale cu cuantumul total primit raportat în coloana 0010.
|
|
0030
|
Cuantumul care nu este acoperit de o schemă de garantare a depozitelor în conformitate cu Directiva 2014/49/UE sau de o schemă echivalentă de garantare a depozitelor dintr-o țară terță
Din cuantumul total al finanțării primite pentru fiecare dintre categoriile de produse enumerate în coloana „Denumirea produsului”, raportat în coloana 0010, cuantumul care nu este acoperit de o schemă de garantare a depozitelor în conformitate cu Directiva 2014/49/UE sau de o schemă echivalentă de garantare a depozitelor dintr-o țară terță.
Notă: cuantumurile raportate în coloana 0020 și în coloana 0030, pentru fiecare dintre tipurile de produse enumerate în coloana „Denumirea produsului”, trebuie să fie egale cu cuantumul total primit raportat în coloana 0010.
|
|
0040
|
Scadența inițială medie ponderată
În coloana 0040 se înregistrează o scadență inițială medie ponderată (în zile) pentru cuantumul finanțării primite, raportat în coloana 0010, care provine din tipurile de produse enumerate în coloana „Denumirea produsului”.
Scadența inițială medie ponderată este scadența inițială medie (în zile) a finanțării primite pentru tipul de produs respectiv. Media este ponderată în funcție de diversele cuantumuri ale finanțărilor primite în raport cu finanțarea totală primită din toate emisiunile respectivului tip de produs.
|
|
0050
|
Scadența reziduală medie ponderată
În coloana 0050 se înregistrează o scadență reziduală medie ponderată (în zile) pentru cuantumul finanțării primite, raportat în coloana 0010, care provine din tipurile de produse enumerate în coloana „Denumirea produsului”.
Scadența reziduală medie ponderată este scadența medie (în zile) rămasă a finanțării primite pentru tipul de produs respectiv. Media este ponderată în funcție de diversele cuantumuri ale finanțărilor primite în raport cu finanțarea totală primită din toate emisiunile respectivului tip de produs.
|
1.4. Prețurile pentru diverse durate de finanțare (C 69.00)
1. Instituțiile trebuie să raporteze în formularul C 69.00 informații cu privire la volumul tranzacțiilor și prețurile plătite de instituții pentru finanțarea obținută în cursul perioadei de raportare care este încă disponibilă la sfârșitul perioadei de raportare, în conformitate cu următoarele scadențe inițiale:
(a)
overnight (coloanele 0010 și 0020);
(b)
mai mare decât overnight și mai mică sau egală cu o săptămână (coloanele 0030 și 0040);
(c)
mai mare de o săptămână și mai mică sau egală cu o lună (coloanele 0050 și 0060);
(d)
mai mare de o lună și mai mică sau egală cu 3 luni (coloanele 0070 și 0080);
(e)
mai mare de 3 luni și mai mică sau egală cu 6 luni (coloanele 0090 și 0100);
(f)
mai mare de 6 luni și mai mică sau egală cu un an (coloanele 0110 și 0120);
(g)
mai mare de un an și mai mică sau egală cu 2 ani (coloanele 0130 și 0140);
(h)
mai mare de 2 ani și mai mică sau egală cu 5 ani (coloanele 0150 și 0160);
(i)
mai mare de 5 ani și mai mică sau egală cu 10 ani (coloanele 0170 și 0180).
În cazul reevaluărilor monetare, nu se obține nicio finanțare nouă în moneda inițială, iar instituția raportoare nu a plătit nimic în plus față de prețul inițial la depunerea inițială a fondurilor. Astfel, o creștere pozitivă cauzată de reevaluarea monetară nu este raportată în acest formular.
Sursele de finanțare cu o scadență inițială mai mare de 10 ani nu se raportează.
2. Pentru a determina scadența finanțării obținute, instituțiile nu iau în considerare perioada dintre data tranzacționării și data decontării, de exemplu o datorie de trei luni care se achită într-o perioadă de două săptămâni se raportează la scadența de 3 luni (coloanele 0070 și 0080).
3. Marja indicată în coloana din partea stângă a fiecărei tranșe de timp este una dintre următoarele:
4. marja de plătit de către instituție pentru datorii de cel mult un an, în cazul în care ar fi făcut obiectul unui swap la valoarea de referință a dobânzii overnight pentru moneda corespunzătoare până cel târziu la încheierea activității în ziua tranzacției;
5. marja de plătit de către firmă în momentul emisiunii pentru datorii cu o scadență inițială de peste un an, în cazul în care ar fi făcut obiectul unui swap la valoarea de referință relevantă la trei luni a dobânzii pentru moneda corespunzătoare (de exemplu, EURIBOR la trei luni pentru EUR), până cel târziu la încheierea activității în ziua tranzacției.
6. Exclusiv în scopul calculării marjei de la literele (a) și (b) de mai sus, instituția poate determina scadența inițială pe baza experienței istorice, ținând cont sau nu de opționalitate, după caz.
7. Marjele se raportează în puncte de bază cu semn negativ în cazul în care noile surse de finanțare sunt mai ieftine decât rata de referință relevantă. Acestea se calculează pe baza unei medii ponderate.
8. În scopul calculării marjei medii de plătit pentru mai multe emisiuni/depozite/împrumuturi, instituțiile calculează costul total în moneda de emisiune fără să ia în considerare eventualele operațiuni de swap valutar, dar luând în considerare orice prime sau reduceri și comisioanele de plătit sau de încasat, pe baza duratei oricărui swap pe rata dobânzii teoretic sau real care corespunde duratei datoriei. Marja înseamnă rata aferentă datoriei minus rata de swap.
9. Cuantumul finanțării obținute pentru categoriile de finanțare enumerate în coloana „Element” se raportează în coloana „Volum” corespunzătoare tranșei de timp aplicabile.
10. În coloana „Volum”, instituțiile prezintă cuantumurile reprezentând valoarea contabilă a noilor finanțări obținute în tranșa de timp aplicabilă în funcție de scadența inițială.
11. Ca în cazul tuturor elementelor, inclusiv al angajamentelor extrabilanțiere, instituțiile raportează numai cuantumurile aferente reflectate în bilanț. Un angajament extrabilanțier în favoarea instituției se raportează în formularul C 69.00 numai după o tragere. În cazul unei trageri, volumul și marja de raportat sunt cuantumul tras și marja aplicabilă la sfârșitul perioadei de raportare. În cazul în care reînnoirea tragerii nu este la latitudinea instituției, se raportează scadența efectivă a tragerii. În cazul în care instituția a efectuat deja trageri din facilitate la sfârșitul perioadei de raportare anterioare și intensifică ulterior utilizarea facilității, se raportează numai cuantumul suplimentar tras.
12. Depozitele constituite de clienții retail constau în depozitele definite la articolul 411 punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
13. În cazul finanțării reînnoite în cursul perioadei de raportare care este încă disponibilă la sfârșitul perioadei de raportare, se raportează media marjelor aplicabile la data respectivă (și anume la sfârșitul perioadei de raportare). În sensul formularului C 69.00, se consideră că finanțarea reînnoită care este încă disponibilă la sfârșitul perioadei de raportare reprezintă finanțare nouă.
14. Spre deosebire de restul secțiunii 1.4, volumul și marja depozitelor la vedere se raportează numai în cazul în care deponentul nu avea un depozit la vedere în perioada de raportare precedentă sau în cazul în care există o creștere a cuantumului depozitelor față de data de referință anterioară, caz în care creșterea este considerată ca fiind o finanțare nouă. Marja este cea de la sfârșitul perioadei.
15. Dacă nu există nimic de raportat, celulele legate de marje se lasă necompletate.
16. Titlurile de capital nu trebuie raportate în acest formular.
17. Instrucțiuni pentru diferitele rânduri:
|
Rând
|
Referințe juridice și instrucțiuni
|
|
0010
|
1 Finanțare totală
Volumul total și marja medie ponderată ale întregii finanțări se obțin pentru toate duratele de timp următoare, în conformitate cu principiile de mai jos:
(a) overnight (coloanele 0010 și 0020);
(b) mai mare decât overnight și mai mică sau egală cu o săptămână (coloanele 0030 și 0040);
(c) mai mare de o săptămână și mai mică sau egală cu o lună (coloanele 0050 și 0060);
(d) mai mare de o lună și mai mică sau egală cu 3 luni (coloanele 0070 și 0080);
(e) mai mare de 3 luni și mai mică sau egală cu 6 luni (coloanele 0090 și 0100);
(f) mai mare de 6 luni și mai mică sau egală cu un an (coloanele 0110 și 0120);
(g) mai mare de un an și mai mică sau egală cu 2 ani (coloanele 0130 și 0140);
(h) mai mare de 2 ani și mai mică sau egală cu 5 ani (coloanele 0150 și 0160);
(i) mai mare de 5 ani și mai mică sau egală cu 10 ani (coloanele 0170 și 0180).
|
|
0020
|
1.1 Finanțare retail
Din totalul finanțării raportate la punctul 1, volumul total și marja medie ponderată ale finanțării retail obținute.
|
|
0030
|
1.2 Finanțare interbancară negarantată
Din totalul finanțării de la punctul 1, volumul total și marja medie ponderată ale finanțării interbancare negarantate obținute.
|
|
0035
|
1.2.1 Din care: titluri de valoare de rang superior negarantate
Din finanțările interbancare negarantate raportate la punctul 1.2, volumul total și marja medie ponderată ale titlurilor de valoare de rang superior negarantate obținute.
|
|
0045
|
1.3 Finanțare garantată (o altă bancă decât cea centrală)
Din totalul finanțării raportate la punctul 1, volumul total și marja medie ponderată ale finanțării garantate obținute de la o contraparte care nu este o bancă centrală.
|
|
0065
|
1.3.1 Din care: obligațiuni garantate
Din finanțările garantate raportate la punctul 1.3, volumul total și marja medie ponderată ale tuturor emisiunilor de obligațiuni garantate care grevează activele proprii ale instituțiilor.
|
|
0075
|
1.3.2 Din care: titluri de valoare garantate cu active, inclusiv ABCP
Din finanțările garantate raportate la punctul 1.3, volumul total și marja medie ponderată ale titlurilor de valoare garantate cu active emise, inclusiv ale titlurilor pe termen scurt garantate cu active.
|
|
0080
|
1.4 Alte surse de finanțare
Din totalul finanțării raportate la punctul 1, volumul total și marja medie ponderată ale finanțărilor neincluse la punctele 1.1-1.3, inclusiv finanțarea garantată de la băncile centrale.
|
1.5. Reînnoirea finanțării (C 70.00)
1. Acest formular colectează informații despre volumul de fonduri scadente și de fonduri noi obținute, adică despre volumul zilnic de „reînnoire a finanțării” în luna anterioară datei de raportare.
2. Instituțiile raportează, în zile calendaristice, finanțarea care ajunge la scadență în tranșele de timp următoare, în funcție de scadența inițială:
(a)
overnight (coloanele 0010-0040);
(b)
între o zi și 7 zile (coloanele 0050-0080);
(c)
între 7 zile și 14 zile (coloanele 0090-0120);
(d)
între 14 zile și o lună (coloanele 0130-0160);
(e)
între o lună și 3 luni (coloanele 0170-0200);
(f)
între 3 luni și 6 luni (coloanele 0210-0240);
(g)
mai mare de 6 luni (coloanele 0250-0280).
3. Pentru fiecare tranșă de timp prezentată la punctul 2, cuantumul fondurilor scadente se raportează în coloana din stânga, cuantumul fondurilor reînnoite se raportează în coloana „Reînnoire”, noile fonduri obținute se raportează în coloana „Fonduri noi”, iar diferența netă dintre fondurile noi și fondurile reînnoite, pe de o parte, și fondurile scadente, pe de altă parte, se raportează în coloana din dreapta.
4. Totalul fluxurilor de numerar nete se raportează în coloana 290 și este egal cu suma cuantumurilor din toate coloanele „Net” numerotate 0040, 0080, 0120, 0160, 0200, 0240 și 0280.
5. Perioada medie a finanțării, în zile, pentru fondurile la termen care ajung la scadență se raportează în coloana 0300.
6. Perioada medie a finanțării, în zile, pentru fondurile reînnoite se raportează în coloana 0310.
7. Perioada medie a finanțării, în zile, pentru fondurile la termen noi se raportează în coloana 0320.
8. Cuantumul din coloana „Scadente” cuprinde toate datoriile care puteau fi retrase conform contractului de furnizorul finanțării sau care erau exigibile la data relevantă din perioada de raportare. Acesta se raportează întotdeauna cu semn pozitiv.
9. Cuantumul din coloana „Reînnoire” cuprinde cuantumul fondurilor scadente, astfel cum este definit la punctele 2 și 3, care rămâne la instituție în ziua relevantă din perioada de raportare. Acesta se raportează întotdeauna cu semn pozitiv. În cazul în care scadența finanțării s-a schimbat ca urmare a evenimentului de reînnoire, cuantumul din coloana „Reînnoire” se raportează într-o tranșă de timp în conformitate cu noua scadență.
10. Cuantumul din coloana „Fonduri noi” cuprinde intrările efective de finanțare la data relevantă din perioada de raportare. Acesta se raportează întotdeauna cu semn pozitiv.
11. Cuantumul din coloana „Net” trebuie considerat drept o modificare a finanțării într-o anumită bandă de scadență inițială în ziua relevantă din perioada de raportare și se calculează prin adăugarea în coloana „Net” a fondurilor noi, plus fondurile reînnoite, minus fondurile scadente.
12. Instrucțiuni pentru diferitele coloane:
|
Coloană
|
Referințe juridice și instrucțiuni
|
|
0010-0040
|
Overnight
Cuantumul total al finanțării care ajunge la scadență în ziua relevantă din perioada de raportare cu o scadență inițială overnight se raportează în coloana 0010 la pozițiile 1.1–1.31. În cazul lunilor cu mai puțin de 31 de zile, precum și în cazul weekendurilor, pozițiile nerelevante se lasă necompletate.
Cuantumul total al finanțării reînnoite în ziua relevantă din perioada de raportare cu o scadență inițială overnight se raportează în coloana 0020 la pozițiile 1.1-1.31.
Cuantumul total al finanțării noi obținute în ziua relevantă din perioada de raportare cu o scadență inițială overnight se raportează în coloana 0030 la pozițiile 1.1-1.31.
Diferența netă dintre finanțarea care ajunge la scadență zilnic, pe de o parte, și finanțarea reînnoită și finanțarea nouă obținută zilnic, pe de altă parte, se raportează în coloana 0040 la pozițiile 1.1-1.31.
|
|
0050-0080
|
> 1 zi ≤ 7 zile
Cuantumul total al finanțării care ajunge la scadență în ziua relevantă din perioada de raportare cu o scadență inițială între o zi și o săptămână se raportează în coloana 0050 la pozițiile 1.1-1.31. În cazul lunilor cu mai puțin de 31 de zile, precum și în cazul weekendurilor, pozițiile nerelevante se lasă necompletate.
Cuantumul total al finanțării reînnoite în ziua relevantă din perioada de raportare cu o scadență inițială între o zi și o săptămână se raportează în coloana 0060 la pozițiile 1.1–1.31.
Cuantumul total al finanțării noi obținute în ziua relevantă din perioada de raportare cu o scadență inițială între o zi și o săptămână se raportează în coloana 0070 la pozițiile 1.1-1.31.
Diferența netă dintre finanțarea care ajunge la scadență, pe de o parte, și finanțarea reînnoită și finanțarea nouă obținută, pe de altă parte, se raportează în coloana 0080 la pozițiile 1.1-1.31.
|
|
0090-0120
|
> 7 zile ≤ 14 zile
Cuantumul total al finanțării care ajunge la scadență în ziua relevantă din perioada de raportare cu o scadență inițială între o săptămână și două săptămâni se raportează în coloana 0090 la pozițiile 1.1-1.31. În cazul lunilor cu mai puțin de 31 de zile, precum și în cazul weekendurilor, pozițiile nerelevante se lasă necompletate.
Cuantumul total al finanțării reînnoite în ziua relevantă din perioada de raportare cu o scadență inițială între o săptămână și două săptămâni se raportează în coloana 0100 la pozițiile 1.1-1.31.
Cuantumul total al finanțării noi obținute în ziua relevantă din perioada de raportare cu o scadență inițială între o săptămână și două săptămâni se raportează în coloana 0110 la pozițiile 1.1-1.31.
Diferența netă dintre finanțarea care ajunge la scadență, pe de o parte, și finanțarea reînnoită și finanțarea nouă obținută, pe de altă parte, se raportează în coloana 0120 la pozițiile 1.1-1.31.
|
|
0130-0160
|
> 14 zile ≤ 1 lună
Cuantumul total al finanțării care ajunge la scadență în ziua relevantă din perioada de raportare cu o scadență inițială între două săptămâni și o lună se raportează în coloana 0130 la pozițiile 1.1-1.31. În cazul lunilor cu mai puțin de 31 de zile, precum și în cazul weekendurilor, pozițiile nerelevante se lasă necompletate.
Cuantumul total al finanțării reînnoite în ziua relevantă din perioada de raportare cu o scadență inițială între două săptămâni și o lună se raportează în coloana 0140 la pozițiile 1.1-1.31.
Cuantumul total al finanțării noi obținute în ziua relevantă din perioada de raportare cu o scadență inițială între două săptămâni și o lună se raportează în coloana 0150 la pozițiile 1.1-1.31.
Diferența netă dintre finanțarea care ajunge la scadență, pe de o parte, și finanțarea reînnoită și finanțarea nouă obținută, pe de altă parte, se raportează în coloana 0160 la pozițiile 1.1-1.31.
|
|
0170-0200
|
> 1 lună ≤ 3 luni
Cuantumul total al finanțării care ajunge la scadență în ziua relevantă din perioada de raportare cu o scadență inițială între o lună și trei luni se raportează în coloana 0170 la pozițiile 1.1-1.31. În cazul lunilor cu mai puțin de 31 de zile, precum și în cazul weekendurilor, pozițiile nerelevante se lasă necompletate.
Cuantumul total al finanțării reînnoite în ziua relevantă din perioada de raportare cu o scadență inițială între o lună și trei luni se raportează în coloana 0180 la pozițiile 1.1–1.31.
Cuantumul total al finanțării noi obținute în ziua relevantă din perioada de raportare cu o scadență inițială între o lună și trei luni se raportează în coloana 0190 la pozițiile 1.1–1.31.
Diferența netă dintre finanțarea care ajunge la scadență, pe de o parte, și finanțarea reînnoită și finanțarea nouă obținută, pe de altă parte, se raportează în coloana 0200 la pozițiile 1.1-1.31.
|
|
0210-0240
|
> 3 luni ≤ 6 luni
Cuantumul total al finanțării care ajunge la scadență în ziua relevantă din perioada de raportare cu o scadență inițială între trei luni și șase luni se raportează în coloana 0210 la pozițiile 1.1-1.31. În cazul lunilor cu mai puțin de 31 de zile, precum și în cazul weekendurilor, pozițiile nerelevante se lasă necompletate.
Cuantumul total al finanțării reînnoite în ziua relevantă din perioada de raportare cu o scadență inițială între trei luni și șase luni se raportează în coloana 0220 la pozițiile 1.1-1.31.
Cuantumul total al finanțării noi obținute în ziua relevantă din perioada de raportare cu o scadență inițială între trei luni și șase luni se raportează în coloana 0230 la pozițiile 1.1-1.31.
Diferența netă dintre finanțarea care ajunge la scadență, pe de o parte, și finanțarea reînnoită și finanțarea nouă obținută, pe de altă parte, se raportează în coloana 0240 la pozițiile 1.1-1.31.
|
|
0250-0280
|
> 6 luni
Cuantumul total al finanțării care ajunge la scadență în ziua relevantă din perioada de raportare cu o scadență inițială de peste șase luni se raportează în coloana 0250 la pozițiile 1.1-1.31. În cazul lunilor cu mai puțin de 31 de zile, precum și în cazul weekendurilor, pozițiile nerelevante se lasă necompletate.
Cuantumul total al finanțării reînnoite în ziua relevantă din perioada de raportare cu o scadență inițială de peste șase luni se raportează în coloana 0260 la pozițiile 1.1-1.31.
Cuantumul total al finanțării noi obținute în ziua relevantă din perioada de raportare cu o scadență inițială de peste șase luni se raportează în coloana 0270 la pozițiile 1.1-1.31.
Diferența netă dintre finanțarea care ajunge la scadență, pe de o parte, și finanțarea reînnoită și finanțarea nouă obținută, pe de altă parte, se raportează în coloana 0280 la pozițiile 1.1-1.31.
|
|
0290
|
Fluxurile de numerar totale nete
Fluxurile de numerar totale nete, egale cu suma tuturor coloanelor „Net” numerotate 0040, 0080, 0120, 0160, 0200, 0240 și 0280, se raportează în coloana 0290.
|
|
0300-0320
|
Termen mediu (zile)
Termenul mediu ponderat, în zile, al tuturor fondurilor scadente se raportează în coloana 0300. Termenul mediu ponderat, în zile, al tuturor fondurilor reînnoite se raportează în coloana 0310, iar termenul mediu ponderat, în zile, al tuturor noilor fonduri se raportează în coloana 0320.
|
1. Prezentare generală
1.1 Referințe
1.2 Cerințe identificate
1.3 Standarde asociate
2. Cerințe identificate
3. Standarde asociate
|