|
+Articolul 46 (4) |
Articolul 46 (4)Societatea din țara terță menționată la alineatul (1) depune cererea de înregistrare la ESMA, după adoptarea de către Comisie a deciziei menționate la articolul 47 prin care se stabilește echivalența cadrului juridic și de supraveghere din țara terță în care este autorizată societatea respectivă cu cerințele menționate la articolul 47 alineatul (1). Societatea solicitantă din țara terță furnizează ESMA toate informațiile necesare pentru înregistrarea sa. În termen de 30 de zile lucrătoare de la primirea cererii, ESMA stabilește dacă aceasta este completă. În cazul în care cererea nu este completă, ESMA fixează un termen limită în care societatea solicitantă din țara terță trebuie să furnizeze informații suplimentare. Decizia de înregistrare trebuie să se bazeze pe condițiile stabilite la alineatul (2). În termen de 180 de zile lucrătoare de la data depunerii unei cereri complete, ESMA informează în scris societatea solicitantă din țara terță, oferind explicații și argumente referitoare la acordarea sau refuzarea înregistrării. Statele membre pot permite firmelor din țări terțe să furnizeze servicii de investiții sau să desfășoare activități de investiții împreună cu servicii auxiliare pentru contrapărțile eligibile și clienții profesionali în sensul secțiunii I din anexa II la Directiva 2014/65/UE pe teritoriul lor în conformitate cu regimurile naționale atunci când nu a fost adoptată nicio decizie a Comisiei în conformitate cu articolul 47 alineatul (1), în cazul în care o astfel de decizie a fost adoptată dar nu mai este în vigoare sau în cazul în care serviciile sau activitățile în cauză nu fac obiectul deciziei. 1. Prezentare generală
1.1 Referințe1.2 Cerințe identificate1.3 Standarde asociate2. Cerințe identificate
3. Standarde asociate
|