|
+Articolul 88 (5) |
Articolul 88 (5)Autoritatea de rezoluție la nivel de grup prezidează colegiul de rezoluție. În această calitate, autoritatea respectivă:
(a)
stabilește reguli și proceduri scrise pentru funcționarea colegiului de rezoluție, în urma consultării celorlalți membri ai colegiului de rezoluție;
(b)
coordonează toate activitățile colegiului de rezoluție;
(c)
își convoacă și își prezidează toate reuniunile și informează toți membrii colegiului de rezoluție pe deplin și anticipat în legătură cu organizarea reuniunilor colegiului de rezoluție, principalele aspecte care urmează a fi discutate și punctele ce vor fi examinate;
(d)
notifică membrii colegiului de rezoluție cu privire la eventualele reuniuni planificate, astfel încât aceștia să poată solicita să participe la ele;
(e)
decide care membri și care observatori sunt invitați să participe la anumite reuniuni ale colegiului de rezoluție, pe baza unor nevoi specifice, ținând seama de relevanța subiectului care urmează să fie discutat pentru acei membri și observatori și în special de impactul potențial asupra stabilității financiare a statului membru în cauză;
(f)
informează, în timp util, toți membrii colegiului în legătură cu deciziile adoptate în cadrul acestor reuniuni, precum și cu rezultatele lor. Membrii care participă la colegiul de rezoluție cooperează strâns. Fără a aduce atingere literei (e), autoritățile de rezoluție au dreptul să participe la reuniunile colegiului de rezoluție ori de câte ori sunt înscrise pe ordinea de zi puncte care fac obiectul adoptării în comun a deciziilor sau care se referă la o entitate din grup situată în statul membru al acestor autorități. 1. Prezentare generală
1.1 Referințe1.2 Cerințe identificate1.3 Standarde asociate2. Cerințe identificate
3. Standarde asociate
|