+ANEXA I DESCRIEREA ETICHETEI PRIVIND CONSUMUL DE CARBURANT ȘI EMISIILE DE CO2

ANEXA I DESCRIEREA ETICHETEI PRIVIND CONSUMUL DE CARBURANT ȘI EMISIILE DE CO2

ANEXA I

DESCRIEREA ETICHETEI PRIVIND CONSUMUL DE CARBURANT ȘI EMISIILE DE CO2

Statele membre se asigură, cel puțin, ca toate etichetele privind consumul de carburant aplicate pe teritoriul lor:

1. să fie conforme cu un format de prezentare standardizat, pentru a fi astfel mai ușor de recunoscut de către consumatori;

2. să măsoare 297 mm × 210 mm (format A4);

3. să cuprindă numele modelului și o indicație privind tipul de carburant al vehiculului pe care sunt aplicate;

4. să cuprindă valoarea numerică a consumului oficial de carburant și a emisiilor specifice oficiale de CO2. Valoarea consumului oficial de carburant este exprimată fie în litri per 100 kilometri (l/100km), fie în kilometri per litru (km/l), fie printr-o combinație adecvată între aceste două formule, și este indicată cu o precizie de o zecimală. Emisiile specifice oficiale de CO2 sunt exprimate în grame per kilometru (g/km) și rotunjite la numărul întreg cel mai apropiat.

Aceste valori pot fi exprimate în unități diferite (galoane și mile) în măsura în care acestea sunt compatibile cu dispozițiile Directivei 80/181/CEE ( 9 );

5. să conțină următorul text privind disponibilitatea ghidului privind consumul de carburant și emisiile de CO2:

„Ghidul privind consumul de carburant și emisiile de CO2 conținând date privind toate modelele de autoturisme noi se poate obține gratuit în toate punctele de vânzare”;

6. să conțină următorul text:

„Consumul de carburant și emisiile de CO2 ale unui vehicul depind nu numai de randamentul său energetic, ci și de comportamentul la volan și de alți factori care nu țin de tehnică. Dioxidul de carbon este principalul gaz cu efect de seră responsabil pentru încălzirea planetei.”

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință