+25. Cerința privind notificarea autorităților competente în ceea ce privește orice tranzacție …
|
25. Cerința privind notificarea autorităților competente în ceea ce privește orice tranzacție …
Cerința privind notificarea autorităților competente în ceea ce privește orice tranzacție, indiferent dacă oferă susținere securitizării, la care se face referire în articolul 248 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, trebuie să se aplice oricărei tranzacții încheiate de o instituție inițiatoare sau de o instituție sponsor, sau care îndeplinește următoarele condiții: - (a) este încheiată de către o entitate, alta decât instituția inițiatoare, (i) care este o întreprindere-mamă a instituției inițiatoare, o întreprindere filială a instituției inițiatoare sau o întreprindere filială a întreprinderii-mamă a instituției inițiatoare sau
- (ii) căreia sau cu care instituția inițiatoare sau altă entitate vizată la litera (i) i-a acordat direct sau indirect, orice finanțare, susținere sau instrucțiuni sau cu care a încheiat orice acord în raport cu încheierea tranzacției respective; și
- (b) ar face obiectul prezentului ghid, dacă ar fi fost încheiată de instituția inițiatoare.
În cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la literele (a) și (b) de la punctul 25, tranzacția trebuie evaluată ca și când ar fi fost încheiată de instituția inițiatoare.
1. Prezentare generală
1.1 Referințe
1.2 Cerințe identificate
1.3 Standarde asociate
2. Cerințe identificate
3. Standarde asociate
- EBA -
EN: Guidelines and other publications of the European Banking Authority (EBA), https://www.eba.europa.eu/. © European Banking Authority. Reproduction is authorised provided the source is acknowledged (EBA legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the versions published by the EBA are authoritative.
DE: Leitlinien und weitere Veröffentlichungen der Europäischen Bankenaufsichtsbehörde (EBA), https://www.eba.europa.eu/. © European Banking Authority. Wiedergabe mit Quellenangabe gestattet (Rechtlicher Hinweis der EBA). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Maßgeblich sind allein die von der EBA veröffentlichten Fassungen.
|