|
+Articolul 28 Dovada numirii lichidatorilor ---+Article 28 1. ---+Article 28 2. ---+Article 28 3. |
Articolul 28 Dovada numirii lichidatorilorArticolul 28 Dovada numirii lichidatorilor (1) Numirea administratorului sau a lichidatorului se evidențiază printr-o copie certificată conformă cu originalul a deciziei de numire sau prin orice alt certificat emis de autoritatea administrativă sau judiciară a statului membru de origine. Poate fi necesară o traducere în limba oficială sau într-una dintre limbile oficiale ale statului membru pe teritoriul căruia lichidatorul sau administratorul dorește să acționeze. Nu este necesară nici o altă legalizare sau formalitate asemănătoare. (2) Administratorii și lichidatorii sunt abilitați să își exercite pe teritoriul tuturor statelor membre toate competențele pe care sunt abilitați să le exercite pe teritoriul statului membru de origine. Aceștia pot desemna, de asemenea, persoane care să îi asiste sau, după caz, să îi reprezinte în cursul măsurii de reorganizare sau al procedurii de lichidare în statele membre gazdă și, în special, în vederea depășirii oricăror dificultăți întâlnite de creditorii din statul membru gazdă. (3) În exercitarea competențelor sale, administratorul sau lichidatorul respectă legea statelor membre pe teritoriul căruia dorește să acționeze, în special în ceea ce privește procedurile de lichidare a bunurilor și furnizarea de informații angajaților. Aceste competențe nu pot include utilizarea forței sau dreptul de a se pronunța asupra unui litigiu sau asupra unui diferend. 1. Prezentare generală
1.1 Referințe1.2 Cerințe identificate1.3 Standarde asociate2. Cerințe identificate
3. Standarde asociate
|