(10) Statele membre se asigură că, în cazul în care autoritățile competente ale statului membru în care a fost acordat creditul, atunci când acesta este diferit de statul membru gazdă și de statul membru de origine, dețin dovezi potrivit cărora un administrator de credite încalcă obligațiile prevăzute în prezenta directivă sau în normele naționale aplicabile creditului sau contractului de credit, autoritățile respective transmit dovezile autorităților competente ale statului membru de origine și le solicită acestora să ia măsuri adecvate, fără a aduce atingere competențelor de supraveghere, de investigare și de sancționare ale autorităților competente din statul membru în care a fost acordat creditul, atunci când acesta este diferit de statul membru gazdă și de statul membru de origine.