+Articolul 48 Competențe generale
---+Articolul 48 1
---+Articolul 48 2

Articolul 48 Competențe generale

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare
Articolul 48 1

(1)   Autoritatea de rezoluție dispune de toate competențele necesare pentru a aplica instrumentele de rezoluție în mod eficace, inclusiv toate competențele următoare:

(a)

de a impune oricărei persoane să furnizeze autorității de rezoluție orice informații de care aceasta din urmă are nevoie pentru a lua decizii privind măsurile de rezoluție și a pregăti astfel de măsuri, inclusiv actualizări și informații suplimentare față de cele prezentate în planul de rezoluție sau solicitate prin inspecții la fața locului;

(b)

de a prelua controlul asupra unei CPC aflate în rezoluție și de a exercita toate drepturile și competențele conferite deținătorilor de instrumente de proprietate ale CPC și consiliului de administrație al acesteia, inclusiv drepturile și competențele prevăzute în normele de funcționare ale CPC;

(c)

de a transfera instrumentele de proprietate emise de o CPC aflată în rezoluție;

(d)

de a transfera unei alte entități, cu acordul acesteia, drepturile, activele, obligațiile sau pasivele CPC;

(e)

de a reduce, inclusiv până la zero, principalul sau cuantumul exigibil datorat în legătură cu instrumentele de datorie sau alte pasive negarantate ale unei CPC aflate în rezoluție;

(f)

de a converti instrumentele de datorie sau alte pasive negarantate ale unei CPC aflate în rezoluție în instrumente de proprietate ale acestei CPC sau ale unei CPC-punte căruia i-au fost transferate activele, drepturile, obligațiile sau pasivele CPC aflate în rezoluție;

(g)

de a anula instrumente de datorie emise de o CPC aflată în rezoluție;

(h)

de a reduce, inclusiv până la zero, valoarea nominală a instrumentelor de proprietate ale unei CPC aflate în rezoluție, precum și de a anula astfel de instrumente de proprietate;

(i)

de a impune unei CPC aflate în rezoluție emiterea unor noi instrumente de proprietate, inclusiv a unor acțiuni preferențiale și a unor instrumente convertibile contingente;

(j)

în ceea ce privește instrumentele de datorie și alte pasive ale CPC, de a modifica sau ajusta scadența acestora, de a modifica cuantumul dobânzii datorate sau de a modifica data la care dobânda devine exigibilă, inclusiv prin suspendarea temporară a plăților;

(k)

de a rezilia și a înceta contracte financiare;

(l)

de a destitui sau a înlocui consiliul de administrație și conducerea superioară ale unei CPC aflate în rezoluție;

(m)

de a impune autorității competente să evalueze cumpărătorul unei participații calificate în timp util prin derogare de la termenele prevăzute la articolul 31 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;

(n)

de a reduce, inclusiv până la zero, cuantumul marjei de variație datorate unui membru compensator al unei CPC aflate în rezoluție;

(o)

de a transfera pozițiile deschise și activele aferente, inclusiv transferurile de proprietate și contractele de garanție financiară fără transfer de proprietate, acordurile de compensare reciprocă și acordurile de compensare relevante, din contul unui membru compensator care se află în situație de neîndeplinire a obligațiilor de plată către un membru compensator care nu se află în situație de neîndeplinire a obligațiilor de plată, într-o modalitate conformă cu articolul 48 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;

(p)

de a asigura executarea obligațiilor contractuale existente și neachitate ale membrilor compensatori ai CPC aflate în rezoluție sau, în cazul în care este necesar pentru atingerea obiectivelor rezoluției, de a se abține de la executarea unor astfel de obligații contractuale sau de a se abate în alt mod de la normele de funcționare ale CPC;

(q)

de a asigura executarea obligațiilor existente și neachitate ale întreprinderii-mamă a CPC aflate în rezoluție, inclusiv obligația de a furniza CPC sprijin financiar sub formă de garanții sau de linii de credit; și

(r)

de a solicita membrilor compensatori să plătească contribuții suplimentare în numerar, sub rezerva limitei menționate la articolul 31.

Autoritățile de rezoluție pot exercita competențele menționate la primul paragraf individual sau în orice combinație.

Articolul 48 2

(2)   Cu excepția cazului în care se prevede altfel în prezentul regulament și în cadrul Uniunii privind ajutoarele de stat, autoritatea de rezoluție nu face obiectul niciuneia dintre următoarele cerințe atunci când exercită competențele menționate la alineatul (1):

(a)

cerința de a obține aprobarea sau acordul vreunei persoane publice sau private;

(b)

cerințele privind transferul instrumentelor financiare, al drepturilor, al obligațiilor, al activelor sau al pasivelor unei CPC aflate în rezoluție sau ale unei CPC-punte;

(c)

cerința de a transmite notificări vreunei persoane publice sau private;

(d)

cerința de a publica o notificare sau un prospect;

(e)

cerința de a depune sau de a înregistra vreun document la o altă autoritate.

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 22.01.2021 00:00:00 -Doknr: CELEX:32021R0023
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.