+ANEXA I

ANEXA I


ANEXA I

A.    Indicatori ai comportamentului de manipulare referitor la furnizarea de indicații false sau înșelătoare și la fixarea prețurilor la un nivel anormal sau artificial

În sensul punerii în aplicare a prevederilor de la articolul 12 alineatul (1) litera (a) din prezentul regulament și fără a aduce atingere tipurilor de comportament prezentate la alineatul (2) din articolul respectiv, atunci când examinează tranzacții sau ordine, autoritățile competente și participanții la piață iau în considerare indicatorii următori, care nu constituie o listă exhaustivă și nu trebuie neapărat considerați în sine ca fiind manipulări ale pieței:

(a) 

măsura în care ordinele de tranzacționare emise sau tranzacțiile efectuate reprezintă o proporție importantă din volumul zilnic de tranzacții realizate pentru instrumentul financiar în cauză, contractul spot pe mărfuri conex sau produsul licitat pe baza certificatelor de emisii, în special dacă aceste operațiuni conduc la o variație sensibilă a prețului acestora;

(b) 

măsura în care ordinele de tranzacționare emise sau tranzacțiile efectuate de o persoană cu o poziție de vânzător sau cumpărător proeminentă pentru un instrument financiar, contract spot pe mărfuri conex sau produs licitat pe baza certificatelor de emisii conduc la o variație sensibilă a prețului instrumentului financiar respectiv, contractului spot pe mărfuri conex sau produsului licitat pe baza certificatelor de emisii;

(c) 

dacă tranzacțiile efectuate nu determină schimbarea proprietarului beneficiar al unui instrument financiar, contract spot pe mărfuri conex sau produs licitat pe baza certificatelor de emisii;

(d) 

măsura în care ordinele de tranzacționare emise sau tranzacțiile efectuate sau ordinele anulate se traduc prin răsturnări de poziție pe termen scurt și reprezintă o proporție importantă din volumul zilnic de tranzacții realizate pentru instrumentul financiar respectiv, contractul spot pe mărfuri conex sau produsul licitat pe baza certificatelor de emisii și ar putea fi asociate cu variații sensibile ale prețului unui instrument financiar, contract spot conex sau produs licitat pe baza certificatelor de emisii;

(e) 

măsura în care ordine de tranzacționare emise și tranzacții efectuate sunt concentrate pe o perioadă scurtă de timp pe durata ședinței de tranzacționare și determină o variație de preț care este apoi inversată;

(f) 

măsura în care ordinele de tranzacționare emise modifică cele mai bune prețuri afișate la ofertă sau cerere pentru un instrument financiar, contract spot pe mărfuri conex sau produs licitat pe baze certificatelor de emisii, sau, în general, prezentarea unui carnet de ordine la care au acces participanții la piață, și sunt anulate înainte de executare; și

(g) 

măsura în care ordinele de tranzacționare sunt emise și tranzacțiile sunt efectuate în momentul precis al calculării prețurilor de referință, prețurilor de decontare și evaluărilor sau aproape de acest moment și duc la variații ale prețurilor, afectând atât prețurile, cât și evaluările.

B.    Indicatori ai comportamentului de manipulare referitor la un procedeu fictiv sau la orice formă de înșelătorie sau artificiu

În sensul punerii în aplicare a prevederilor articolului 12 alineatul (1) litera (b) din prezentul regulament și fără a aduce atingere tipurilor de comportament prezentate la alineatul (2) din articolul respectiv, atunci când examinează tranzacții sau ordine, autoritățile competente și participanții la piață iau în considerare indicatorii următori, care nu constituie o listă exhaustivă și nu trebuie neapărat considerați în sine ca fiind manipulări ale pieței:

(a) 

dacă ordinele de tranzacționare emise sau tranzacțiile efectuate de anumite persoane sunt precedate sau urmate de difuzarea de informații false sau înșelătoare de către aceleași persoane sau de către altele care le sunt apropiate; și

(b) 

dacă ordinele de tranzacționare sunt emise sau tranzacțiile efectuate de anumite persoane înainte sau după ce acestea sau alte persoane care le sunt apropiate efectuează sau difuzează recomandări de investiții care sunt false, subiective sau în mod evident influențate de un interes material.


1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 05.06.2026 00:00:00 -Doknr: CELEX:32014R0596
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.