+Articolul 52 3
|
Articolul 52 3
(3) Statele membre se asigură că autorității publice care supervizează organismele de autoreglementare i se conferă competențe adecvate pentru a-și îndeplini responsabilitățile prevăzute la alineatul (2). Ca cerință minimă, statele membre se asigură că autoritatea publică are competența de:
|
(a)
|
a impune prezentarea oricărei informații relevante pentru monitorizarea conformității și efectuarea verificărilor, cu excepția informațiilor colectate de entitățile obligate menționate la articolul 3 punctul 3 literele (a) și (b) din Regulamentul (UE) 2024/1624 în cursul evaluării situației juridice a clientului lor, sub rezerva condițiilor prevăzute la articolul 21 alineatul (2) din regulamentul respectiv sau al îndeplinirii sarcinii de a apăra sau de a reprezenta clientul respectiv în cadrul procedurilor judiciare sau cu privire la astfel de proceduri, inclusiv în cursul furnizării de consiliere cu privire la inițierea sau evitarea unor astfel de proceduri, indiferent dacă aceste informații au fost colectate înaintea, în timpul sau în urma unor astfel de proceduri;
|
|
(b)
|
a emite instrucțiuni adresate unui organism de autoreglementare în scopul remedierii neîndeplinirii funcțiilor sale în temeiul articolului 37 alineatul (1) sau a nerespectării cerințelor de la alineatul (6) din articolul respectiv sau în scopul prevenirii oricărei astfel de încălcări.
|
Atunci când emite instrucțiuni adresate unui organism de autoreglementare în conformitate cu primul paragraf litera (b), autoritatea publică ia în considerare orientările relevante pe care le-a furnizat sau care au fost furnizate de ACSB.
1. Prezentare generală
1.1 Referințe
1.2 Cerințe identificate
1.3 Standarde asociate
2. Cerințe identificate
3. Standarde asociate
- Builddate: 19.06.2024 00:00:00 -Doknr: CELEX:32024L1640
- EULAW -
EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.
DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.
|