+Articolul 60 4
|
Articolul 60 4
(4) Statele membre se asigură că autoritățile de supraveghere din sectorul nefinanciar comunică anual către ACSB următoarele:
|
(a)
|
numărul raportărilor primite în temeiul alineatului (1) și informații privind proporția raportărilor în legătură cu care au fost întreprinse sau se întreprind acțiuni subsecvente, inclusiv dacă au fost soluționate sau dacă sunt în curs de soluționare, precum și a raportărilor care au fost respinse;
|
|
(b)
|
tipurile de nereguli raportate;
|
|
(c)
|
în cazul în care au fost întreprinse acțiuni subsecvente raportărilor, o descriere a acțiunilor întreprinse de supraveghetor și, în cazul raportărilor care sunt în curs de soluționare, o descriere a acțiunilor pe care supraveghetorul intenționează să le întreprindă;
|
|
(d)
|
în cazul în care raportările au fost respinse, motivele care au stat la baza respingerii lor.
|
Raportările anuale menționate la primul paragraf nu conțin nicio informație privind identitatea sau ocupația persoanelor care efectuează raportările, nici orice alte informații care ar putea conduce la identificarea acestora.
1. Prezentare generală
1.1 Referințe
1.2 Cerințe identificate
1.3 Standarde asociate
2. Cerințe identificate
3. Standarde asociate
- Builddate: 19.06.2024 00:00:00 -Doknr: CELEX:32024L1640
- EULAW -
EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.
DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.
|