(5) Comisia revizuiește periodic criteriile tehnice de examinare menționate la alineatul (1) și, dacă este cazul, modifică actele delegate adoptate în conformitate cu prezentul regulament, în conformitate cu evoluțiile științifice și tehnologice.
În acest context, înainte de modificarea sau înlocuirea unui act delegat, Comisia evaluează punerea în aplicare a criteriilor respective, luând în considerare rezultatul aplicării acestora de către participanții la piața financiară și efectul lor asupra piețelor de capital, inclusiv asupra canalizării investițiilor către activități economice durabile din punctul de vedere al mediului.
Pentru a se asigura că activitățile economice menționate la articolul 10 alineatul (2) rămân pe o traiectorie de tranziție credibilă, coerentă cu o economie neutră din punct de vedere climatic, Comisia revizuiește criteriile tehnice de examinare pentru activitățile respective cel puțin o dată la trei ani și, dacă este cazul, modifică actul delegat menționat la articolul 10 alineatul (3) în concordanță cu evoluțiile științifice și tehnologice.