+CAPITOLUL II Principii
---+Articolul 4 Principii referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal
------+Article 4 1.
------+Article 4 2.
------+Article 4 3.
------+Article 4 4.
---+Articolul 5 Termene pentru stocare și revizuire
---+Articolul 6 Distincția între diferitele categorii de persoane vizate
---+Articolul 7 Distincția între datele cu caracter personal și verificarea calității datelor cu caracter personal
------+Article 7 1.
------+Article 7 2.
------+Article 7 3.
---+Articolul 8 Legalitatea prelucrării
------+Article 8 1.
------+Article 8 2.
---+Articolul 9 Condiții specifice de prelucrare
------+Article 9 1.
------+Article 9 2.
------+Article 9 3.
------+Article 9 4.
---+Articolul 10 Prelucrarea de categorii speciale de date cu caracter personal
---+Articolul 11 Procesul decizional individual automatizat
------+Article 11 1.
------+Article 11 2.
------+Article 11 3.

CAPITOLUL II Principii

CAPITOLUL II Principii

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare
Articolul 4 Principii referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal

Articolul 4

Principii referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal

(1)  Statele membre garantează că datele cu caracter personal:

(a) sunt prelucrate în mod legal și echitabil;

(b) sunt colectate în scopuri determinate, explicite și legitime și nu sunt prelucrate într-un mod incompatibil cu aceste scopuri;

(c) sunt adecvate, relevante și neexcesive în ceea ce privește scopurile în care sunt prelucrate;

(d) sunt exacte și, dacă este necesar, sunt actualizate; trebuie să se ia toate măsurile rezonabile pentru a asigura faptul că datele cu caracter personal care sunt inexacte, având în vedere scopurile pentru care sunt prelucrate, să fie șterse sau rectificate fără întârziere;

(e) sunt păstrate într-o formă care permite identificarea persoanelor vizate pe o perioadă care nu depășește perioada necesară îndeplinirii scopurilor pentru care sunt prelucrate datele respective;

(f) sunt prelucrate într-un mod care să asigure securitatea adecvată a datelor cu caracter personal, inclusiv protecția împotriva prelucrării neautorizate sau ilegale și împotriva pierderii, a distrugerii sau a deteriorării accidentale, prin luarea de măsuri tehnice sau organizatorice corespunzătoare.

(2)  Prelucrarea de către același operator sau de către un altul, în oricare dintre scopurile stabilite la articolul 1 alineatul (1), altele decât cele pentru care datele cu caracter personal au fost colectate, este permisă în măsura în care:

(a) operatorul este autorizat să prelucreze astfel de date cu caracter personal în scopul respectiv, în conformitate cu dreptul Uniunii sau cu dreptul intern; și

(b) prelucrarea este necesară și proporțională în raport cu respectivul alt scop, în conformitate cu dreptul Uniunii sau cu dreptul intern.

(3)  Prelucrarea de către același operator sau de către un altul poate include arhivarea în interes public sau în scopuri științifice, statistice sau istorice pentru scopurile stabilite la articolul 1 alineatul (1), cu condiția unor garanții adecvate pentru drepturile și libertățile persoanelor vizate.

(4)  Operatorul este responsabil de respectarea alineatelor (1), (2) și (3) și poate demonstra acest lucru.

Articolul 5 Termene pentru stocare și revizuire

Articolul 5

Termene pentru stocare și revizuire

Statele membre garantează stabilirea unor termene corespunzătoare pentru ștergerea datelor cu caracter personal sau pentru o revizuire periodică a necesității de stocare a datelor cu caracter personal. Respectarea acestor termene este asigurată prin măsuri procedurale.

Articolul 6 Distincția între diferitele categorii de persoane vizate

Articolul 6

Distincția între diferitele categorii de persoane vizate

Statele membre garantează că, după caz și în măsura posibilului, operatorul face distincție clară între datele cu caracter personal ale diferitelor categorii de persoane vizate, precum:

(a) persoane în privința cărora există motive serioase să se creadă că au săvârșit sau că urmează să săvârșească o infracțiune;

(b) persoane condamnate pentru săvârșirea unei infracțiuni;

(c) victime ale unei infracțiuni sau persoane în privința cărora, în baza anumitor fapte, există motive să se creadă că persoanele respective ar putea fi victimele unei infracțiuni; și

(d) alte părți care au legătură cu infracțiunea, ca de exemplu persoane care ar putea fi chemate să depună mărturie în cadrul anchetelor legate de infracțiuni sau în cadrul procedurilor penale ulterioare sau persoane care pot oferi informații cu privire la infracțiuni sau persoane care sunt în legătură sau asociate cu persoanele menționate la literele (a) și (b).

Articolul 7 Distincția între datele cu caracter personal și verificarea calității datelor cu caracter personal

Articolul 7

Distincția între datele cu caracter personal și verificarea calității datelor cu caracter personal

(1)  Statele membre garantează că se face distincție, pe cât posibil, între datele cu caracter personal bazate pe fapte și datele cu caracter personal bazate pe evaluări personale.

(2)  Statele membre garantează că autoritățile competente iau toate măsurile rezonabile pentru a se asigura că datele cu caracter personal care sunt inexacte, incomplete sau nu mai sunt actuale nu sunt transmise sau puse la dispoziție. În acest scop, fiecare autoritate competentă verifică, în măsura în care este posibil, calitatea datelor cu caracter personal înainte ca acestea să fie transmise sau puse la dispoziție. În măsura în care acest lucru este posibil, în cadrul tuturor transmiterilor de date cu caracter personal, se adaugă informații necesare care permit autorității competente destinatare să evalueze gradul de exactitate, caracterul integral, gradul de fiabilitate și de actualitate al datelor cu caracter personal.

(3)  În cazul în care se constată transmiterea unor date cu caracter personal incorecte sau transmiterea unor date cu caracter personal în mod ilegal, acest lucru se comunică de îndată destinatarului. Într-un astfel de caz, datele cu caracter personal sunt rectificate sau șterse sau prelucrarea este restricționată în conformitate cu articolul 16.

Articolul 8 Legalitatea prelucrării

Articolul 8

Legalitatea prelucrării

(1)  Statele membre garantează legalitatea prelucrării numai dacă și în măsura în care aceasta este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini de către o autoritate competentă în scopurile stabilite la articolul 1 alineatul (1) și că aceasta se întemeiază pe dreptul Uniunii sau pe dreptul intern.

(2)  Dreptul intern care reglementează prelucrarea care intră sub incidența prezentei directive precizează cel puțin obiectivele prelucrării, datele cu caracter personal care urmează să fie prelucrate și scopurile prelucrării.

Articolul 9 Condiții specifice de prelucrare

Articolul 9

Condiții specifice de prelucrare

(1)  Datele cu caracter personal colectate de autoritățile competente în scopurile stabilite la articolul 1 alineatul (1) nu se prelucrează în alte scopuri decât cele stabilite la articolul 1 alineatul (1), cu excepția cazurilor în care o astfel de prelucrare este autorizată în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern. În cazurile în care datele cu caracter personal sunt prelucrate în alte scopuri, prelucrării respective i se aplică Regulamentul (UE) 2016/679, cu excepția cazului în care prelucrarea este efectuată în cadrul unei activități care nu intră sub incidența dreptului Uniunii.

(2)  În cazul în care autoritățile competente sunt împuternicite prin dreptul intern să îndeplinească alte atribuții decât cele aferente scopurilor stabilite la articolul 1 alineatul (1), pentru prelucrarea în astfel de scopuri se aplică Regulamentul (UE) 2016/679, inclusiv în ce privește prelucrarea în scopuri de arhivare în interes public, în scopuri de cercetare științifică sau istorică ori în scopuri statistice, cu excepția cazului în care prelucrarea este efectuată în cadrul unei activități care nu intră sub incidența dreptului Uniunii.

(3)  Statele membre garantează că, în cazul în care dreptul Uniunii sau dreptul intern aplicabil autorității competente care a transmis datele prevede condiții specifice de prelucrare, autoritatea competentă care a transmis datele informează destinatarul respectivelor date cu caracter personal cu privire la aceste condiții și la obligația de a le respecta.

(4)  Statele membre garantează că autoritatea competentă care a transmis datele nu aplică condițiile prevăzute la alineatul (3) destinatarilor din alte state membre sau agențiilor, oficiilor și organismelor instituite în conformitate cu titlul V capitolele 4 și 5 din TFUE, altele decât cele aplicabile transmiterii similare de date în statul membru al autorității competente care a transmis datele.

Articolul 10 Prelucrarea de categorii speciale de date cu caracter personal

Articolul 10

Prelucrarea de categorii speciale de date cu caracter personal

Prelucrarea datelor cu caracter personal care dezvăluie originea rasială sau etnică, opiniile politice, confesiunea religioasă sau convingerile filozofice, afilierea sindicală, prelucrarea datelor genetice, prelucrarea datelor biometrice pentru identificarea unică a unei persoane fizice sau prelucrarea datelor privind sănătatea sau a datelor privind viața sexuală și orientarea sexuală a unei persoane fizice este autorizată numai atunci când este strict necesară și sub rezerva unor garanții adecvate pentru drepturile și libertățile persoanei vizate și numai atunci când:

(a) este autorizată de dreptul Uniunii sau de dreptul intern;

(b) este necesară pentru a proteja interesele vitale ale persoanei vizate sau ale unei alte persoane fizice; sau

(c) prelucrarea respectivă se referă la date care sunt făcute publice în mod manifest de persoana vizată.

Articolul 11 Procesul decizional individual automatizat

Articolul 11

Procesul decizional individual automatizat

(1)  Statele membre garantează că o decizie întemeiată exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv crearea de profiluri, care produce un efect juridic negativ pentru persoana vizată sau care o afectează în mod semnificativ, este interzisă, cu excepția cazului în care este autorizată de dreptul Uniunii sau de dreptul intern care se aplică operatorului și care prevede garanții adecvate pentru drepturile și libertățile persoanei vizate, cel puțin dreptul de a obține intervenția umană din partea operatorului.

(2)  Deciziile menționate la alineatul (1) din prezentul articol nu se întemeiază pe categoriile speciale de date cu caracter personal menționate la articolul 10, cu excepția cazului în care au fost instituite măsuri corespunzătoare pentru protejarea drepturilor, a libertăților și a intereselor legitime ale persoanei vizate.

(3)  În conformitate cu dreptul Uniunii, este interzisă crearea de profiluri care are drept rezultat discriminarea persoanelor fizice pe baza categoriilor speciale de date cu caracter personal menționate la articolul 10.

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 04.05.2016 00:00:00 -Doknr: CELEX:32016L0680
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.