|
+Articolul 25 Șederea într-un alt stat membru decât statul membru competent ---+Article 25 1. ---+Article 25 2. ---+Article 25 3. ---+Article 25 4. ---+Article 25 5. ---+Article 25 6. ---+Article 25 7. ---+Article 25 8. ---+Article 25 9. ---+Article 25 10. |
Articolul 25 Șederea într-un alt stat membru decât statul membru competentArticolul 25 Șederea într-un alt stat membru decât statul membru competent A. Procedura și domeniul de aplicare al exercitării dreptului (1) În scopul aplicării articolului 19 din regulamentul de bază, persoana asigurată prezintă furnizorului de servicii medicale din statul membru de ședere un document eliberat de către instituția competentă, care să certifice dreptul său la prestații în natură. În cazul în care persoana asigurată nu se află în posesia unui astfel de document, instituția de la locul de ședere, la cerere sau dacă este necesar, contactează instituția competentă pentru a obține documentul. (2) Documentul respectiv certifică faptul că persoana asigurată are dreptul la prestații în natură în condițiile prevăzute la articolul 19 din regulamentul de bază în aceleași condiții ca și cele aplicabile persoanelor asigurate în temeiul legislației statului membru de ședere. (3) Prestațiile în natură prevăzute la articolul 19 alineatul (1) din regulamentul de bază se referă la prestațiile în natură acordate în statul membru de ședere în conformitate cu legislația acestuia și care au devenit necesare din motive medicale în scopul de a împiedica întoarcerea forțată a unei persoane asigurate în statul membru competent înainte de încheierea planificată a șederii pentru a beneficia de tratamentul care îi este necesar. B. Procedura și modalitățile de acoperire a costurilor și de acordare a rambursării prestațiilor în natură (4) În cazul în care persoana asigurată a suportat efectiv, în totalitate sau parțial, costurile prestațiilor în natură prevăzute în cadrul articolului 19 din regulamentul de bază și dacă legislația aplicată de către instituția de la locul de ședere prevede posibilitatea rambursării acestor costuri unei persoane asigurate, aceasta poate trimite o cerere de rambursare instituției de la locul de ședere. În acest caz, instituția respectivă rambursează în mod direct acelei persoane contravaloarea costurilor corespunzătoare prestațiilor respective în limitele și în condițiile aplicabile nivelurilor de rambursare prevăzute de legislația sa națională. (5) În cazul în care rambursarea acestor costuri nu a fost solicitată în mod direct instituției de la locul de ședere, costurile suportate vor fi rambursate persoanei în cauză de către instituția competentă, conform nivelurilor de rambursare administrate de către instituția de la locul de ședere sau în cuantumurile care ar fi fost rambursate instituției de la locul de ședere dacă articolul 62 din regulamentul de punere în aplicare s-ar fi aplicat cazului vizat. Instituția de la locul de ședere furnizează instituției competente, la cerere, toate informațiile necesare în legătură cu aceste niveluri sau cuantumuri. (6) Prin derogare de la alineatul (5), instituția competentă poate să efectueze rambursarea costurilor suportate, în limitele și condițiile aplicabile nivelurilor de rambursare prevăzute de legislația sa națională, cu condiția ca persoana asigurată să fie de acord să i se aplice această dispoziție. (7) În cazul în care legislația statului membru de ședere nu prevede rambursarea în temeiul alineatelor (4) și (5) în cazul respectiv, instituția competentă poate să efectueze rambursarea costurilor în limitele și în condițiile aplicabile nivelurilor de rambursare prevăzute de legislația sa, fără acordul persoanei asigurate. (8) Rambursarea către persoana asigurată nu depășește în niciun caz cuantumul costurilor suportate în mod efectiv de către aceasta. (9) În cazul unor cheltuieli importante, instituția competentă poate plăti persoanei asigurate o sumă adecvată în avans imediat ce respectiva persoană îi înaintează cererea de rambursare. C. Membrii de familie (10) Alineatele (1)-(9) se aplică mutatis mutandis membrilor de familie ai persoanei asigurate. 1. Prezentare generală
1.1 Referințe1.2 Cerințe identificate1.3 Standarde asociate2. Cerințe identificate
3. Standarde asociate
|