+Articolul 67 Termene pentru înaintarea și soluționarea creanțelor
---+Article 67 1.
---+Article 67 2.
---+Article 67 3.
---+Article 67 4.
---+Article 67 5.
---+Article 67 6.
---+Article 67 7.

Articolul 67 Termene pentru înaintarea și soluționarea creanțelor

Articolul 67

Termene pentru înaintarea și soluționarea creanțelor

(1)  Creanțele stabilite pe baza nivelului real al cheltuielilor sunt înaintate organismului de legătură al statului membru debitor în termen de 12 luni de la expirarea semestrului calendaristic în timpul căruia aceste creanțe au fost înregistrate în conturile instituției creditoare.

(2)  Creanțele stabilite pe baza sumelor fixe pentru un an calendaristic sunt înaintate organismului de legătură al statului membru debitor în termen de douăsprezece luni de la sfârșitul lunii în care sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene costurile medii pentru anul respectiv. Evidențele menționate la articolul 64 alineatul (4) din regulamentul de punere în aplicare sunt prezentate până la sfârșitul anului care urmează anului de referință.

(3)  În cazul menționat la articolul 6 alineatul (5) paragraful al doilea din regulamentul de punere în aplicare, termenul prevăzut la alineatele (1) și (2) din prezentul articol nu începe să curgă anterior identificării instituției competente.

(4)  Cererile înaintate după expirarea termenului menționat la alineatele (1) și (2) nu sunt luate în considerare.

(5)  Creanțele sunt plătite de către instituția debitoare organismului de legătură al statului membru creditor menționat la articolul 66 din regulamentul de punere în aplicare în termen de 18 luni de la sfârșitul lunii în timpul căreia acestea au fost înaintate organismului de legătură al statului membru debitor. Acest lucru nu se aplică creanțelor pe care instituția debitoare le-a respins dintr-un motiv întemeiat în această perioadă.

(6)  Orice litigiu cu privire la o creanță se soluționează cel mai târziu în termen de 36 de luni de la sfârșitul lunii în care a fost înaintată creanța.

(7)  Comisia de audit facilitează închiderea definitivă a conturilor în cazurile în care nu se poate ajunge la o înțelegere în termenul prevăzut la alineatul (6) și, la solicitarea justificată a uneia dintre părți, se pronunță cu privire la litigiu în termen de șase luni de la sfârșitul lunii în care problema a fost supusă comisiei.

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare
Article 67 1.
Claims based on actual expenditure shall be introduced to the liaison body of the debtor Member State within 12 months of the end of the calendar half-year during which those claims were recorded in the accounts of the creditor institution.
Article 67 2.
Claims of fixed amounts for a calendar year shall be introduced to the liaison body of the debtor Member State within the 12-month period following the month during which the average costs for the year concerned were published in the Official Journal of the European Union. The inventories referred to Article 64(4) of the implementing Regulation shall be presented by the end of the year following the reference year.
Article 67 3.
In the case referred to in Article 6(5) second subparagraph of the implementing Regulation, the deadline set out in paragraphs 1 and 2 of this Article shall not start before the competent institution has been identified.
Article 67 4.
Claims introduced after the deadlines specified in paragraphs 1 and 2 shall not be considered.
Article 67 5.
The claims shall be paid to the liaison body of the creditor Member State referred to in Article 66 of the implementing Regulation by the debtor institution within 18 months of the end of the month during which they were introduced to the liaison body of the debtor Member State. This does not apply to the claims which the debtor institution has rejected for a relevant reason within that period.
Article 67 6.
Any disputes concerning a claim shall be settled, at the latest, within 36 months following the month in which the claim was introduced.
Article 67 7.
The Audit Board shall facilitate the final closing of accounts in cases where a settlement cannot be reached within the period set out in paragraph 6, and, upon a reasoned request by one of the parties, shall give its opinion on a dispute within six months following the month in which the matter was referred to it.

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 01.01.2018 00:00:00 -Doknr: CELEX:32009R0987
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.