+Articolul 51 2

Articolul 51 2

(2)   Statele membre se asigură că autoritățile de rezoluție au competența de a suspenda drepturile de încetare ale oricărei părți la un contract încheiat cu o filială a unei întreprinderi aflate în rezoluție, în oricare dintre următoarele situații:

(a)

când obligațiile prevăzute în contractul respectiv sunt garantate sau sprijinite în alt mod de întreprinderea aflată în rezoluție;

(b)

când drepturile de încetare prevăzute în contractul respectiv se întemeiază exclusiv pe insolvența sau situația financiară a întreprinderii aflate în rezoluție;

(c)

când, în cazul în care a fost sau poate fi exercitată o competență de transfer în legătură cu întreprinderea aflată în rezoluție, fie:

(i)

toate activele și pasivele filialei care intră în domeniul de aplicare al contractului respectiv au fost sau pot fi transferate destinatarului și însușite de acesta, fie

(ii)

autoritatea de rezoluție furnizează, în orice alt mod, o protecție adecvată pentru respectivele obligații.

Suspendarea drepturilor de încetare produce efecte de la data publicării avizului în conformitate cu articolul 65 alineatul (3) până la ora 24.00 – în statul membru în care este stabilită filiala întreprinderii aflate în rezoluție – a zilei lucrătoare care urmează după data publicării respective.

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 08.01.2025 00:00:00 -Doknr: CELEX:32025L0001
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.