+Articolul 31

Articolul 31

Articolul 31

Fiecare stat membru de origine al societăților de investiții stabilește norme prudențiale pe care societățile de investiții care nu au desemnat o societate de administrare autorizată conform prezentei directive sunt obligate să le respecte în orice moment.

În special, autoritățile competente ale statului membru de origine al unei societăți de investiții, având în vedere și natura societății respective, solicită ca aceasta să aibă o bună organizare administrativă și contabilă, dispozitive de control și de securitate în domeniul prelucrării electronice a datelor, precum și mecanisme adecvate de control intern, incluzând, în special, norme privind operațiunile personale ale angajaților sau deținerea sau administrarea investițiilor în instrumente financiare cu scopul de a-și investi capitalul inițial și garantând, cel puțin, că fiecare tranzacție în care este implicată societatea poate fi reconstituită în ceea ce privește originea sa, părțile la ea, natura sa, precum și momentul și locul în care a fost efectuată și că activele societății de investiții sunt investite conform documentelor constitutive și dispozițiilor legale în vigoare.

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 16.04.2026 00:00:00 -Doknr: CELEX:32009L0065
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.