|
+Articolul 129 Reexaminare |
Articolul 129 ReexaminareArticolul 129 Reexaminare Până la 1 iunie 2018, Comisia reexaminează punerea în aplicare a prezentei directive și înaintează un raport cu privire la aceasta Parlamentului European și Consiliului. Aceasta evaluează în special următoarele:
(a)
necesitatea efectuării oricăror modificări în ceea ce privește reducerea la minimum a divergențelor la nivel național, pe baza raportului ABE menționat la articolul 4 alineatul (7);
(b)
necesitatea efectuării oricăror modificări în ceea ce privește reducerea la minimum a divergențelor la nivel național, pe baza raportului ABE menționat la articolul 45 alineatul (19);
(c)
funcționarea și eficiența rolului conferit ABE în prezenta directivă, inclusiv efectuarea medierii. După caz, rapoartul respectiv este însoțit de o propunere legislativă. Fără a aduce atingere reexaminării prevăzute la primul paragraf, Comisia reexaminează, până la 3 iulie 2017, în mod special aplicarea articolelor 13, 18 și 45 în ceea ce privește competențele ABE de a efectua o mediere obligatorie, pentru a ține seama de evoluțiile viitoare ale legislației din domeniul serviciilor financiare. Raportul respectiv și orice eventuală propunere care îl însoțește, după caz, sunt transmise Parlamentului European și Consiliului. Până la 31 decembrie 2022, Comisia reexaminează impactul subscrierii indirecte de instrumente eligibile pentru îndeplinirea cerinței minime de fonduri proprii și datorii eligibile asupra condițiilor de concurență echitabile între diferitele tipuri de structuri de grupuri bancare, inclusiv în cazul în care grupurile au o societate operațională între societatea holding identificată drept entitate de rezoluție și filialele sale. Comisia evaluează în special următoarele:
(a)
posibilitatea de a permite entităților care nu sunt ele însele entități de rezoluție să respecte cerința minimă de fonduri proprii și datorii eligibile pe bază consolidată;
(b)
tratamentul, în conformitate cu normele care reglementează cerința minimă de fonduri proprii și datorii eligibile, aplicat entităților al căror plan de rezoluție prevede lichidarea lor prin procedura obișnuită de insolvență;
(c)
oportunitatea limitării cuantumului deducerilor necesare în temeiul articolului 72e alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport în această privință. După caz, raportul este însoțit de o propunere legislativă, ținând seama de data aplicării articolului 72e alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. 1. Prezentare generală
1.1 Referințe1.2 Cerințe identificate1.3 Standarde asociate2. Cerințe identificate
3. Standarde asociate
|