+DIRECTIVA CONSILIULUI din 6 februarie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la nivelul de zgomot admis și la sistemul de evacuare al autovehiculelor (70/157/CEE)
---+Articolul 1
---+Articolul 2
---+Articolul 2a
------+Article 2a 1.
------+Article 2a 2.
---+Articolul 3
---+Articolul 4
------+Article 4 1.
------+Article 4 2.
---+Articolul 5
---+Listă de anexe
---+ANEXA I
---+ANEXA II
---+ANEXA III
English - European Union - Environment -

DIRECTIVA CONSILIULUI din 6 februarie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la nivelul de zgomot admis și la sistemul de evacuare al autovehiculelor (70/157/CEE)

DIRECTIVA CONSILIULUI

din 6 februarie 1970

privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la nivelul de zgomot admis și la sistemul de evacuare al autovehiculelor

(70/157/CEE)

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare
Articolul 1

Articolul 1

În sensul prezentei directive, prin „vehicul” se înțelege orice autovehicul destinat circulației rutiere, cu sau fără caroserie, având cel puțin patru roți și o viteză maximă constructivă de peste 25 km/h, cu excepția vehiculelor care merg pe ►M9  șine, a tractoarelor agricole și forestiere și a tuturor echipamentelor mobile. ◄

▼M3

Articolul 2

Articolul 2

Statele membre nu pot, din motive legate de nivelul admis al zgomotului sau la sistemul de evacuare, să refuze acordarea omologării naționale sau a omologării CEE unui tip de autovehicul sau unui sistem de evacuare ori componentelor unui astfel de sistem considerat unitate tehnică independentă:

— dacă autovehiculul îndeplinește cerințele din anexa 1 privind nivelul sonor și sistemul de evacuare;

— dacă sistemul de evacuare sau o componentă a acestuia, considerat unitate tehnică independentă în sensul ►M9  articolului 2 ◄ din Directiva 70/156/CEE, îndeplinesc specificațiile prevăzute la anexa II.

Articolul 2a

Articolul 2a

(1)  Statele membre nu pot să refuze sau să interzică vânzarea, înregistrarea, introducerea în circulație sau utilizarea oricărui autovehicul pentru care nivelul sonor și sistemul de evacuare sunt conforme specificațiilor prevăzute la anexa I, din motive legate de nivelul sonor admis al sistemului de evacuare.

(2)  Statele membre nu pot să interzică introducerea pe piață a unui sistem sau a oricăror componente ale unui astfel de sistem, considerate unități tehnice independente în sensul prevederilor ►M9  articolului 2 ◄ din Directiva 70/156/CEE, din motive legate de nivelul sonor admis și de sistemul de evacuare, dacă, în conformitate cu articolul 2, acesta corespunde unui tip pentru care s-a acordat omologarea.

▼B

Articolul 3

Articolul 3

Modificările necesare adaptării specificațiilor ►M9  anexelor ◄ la progresul tehnologic, cu excepția specificațiilor prevăzute la punctele ►M3  5.2.2.1 și 5.2.2.5 din anexa I ◄ , trebuie adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 13 din Directiva Consiliului privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la omologarea de tip a autovehiculelor și a remorcilor acestora.

Articolul 4

Articolul 4

(1)  Statele membre adoptă dispozițiile necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive în termen de 18 luni de la notificarea acesteia și informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2)  Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 5

Articolul 5

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

▼M9

Listă de anexe

Listă de anexe


ANEXA I:

Dispoziții referitoare la omologarea ce de tip a unui tip de autovehicul în privința nivelului de zgomot

Apendicele 1: Fișa descriptivă nr. … în temeiul anexei I la Directiva 70/156/CEE a Consiliului (1) pentru omologarea CE de tip a unui vehicul în ceea ce privește nivelul de zgomot admis și sistemul de evacuare (Directiva 70/157/CEE, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva …/…/CE)

Apendicele 2: Model

Addendum la certificatulde omologare CE detip nr. …: privind omologarea de tip a unui vehicul în conformitate cu Directiva 70/157/CEE, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva …/…/CE

ANEXA II:

Dispoziții administrative pentru omologarea ce de tip a sistemelor de evacuare ca unități tehnice individuale (sisteme de evacuare înlocuitoare)

Apendicele 1: Fișă descriptivă nr. … privind omologarea CE de tip ca unitate tehnică individuală a sistemelor de evacuare pentru autovehicule (Directiva 70/157/CEE, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva …/…/CE)

Apendicele 2: Model

Addendum la certificatulde omologare CE detip nr. …: privind omologarea de tip a sistemelor de evacuare pentru autovehicule ca unități tehnice individuale, în conformitate cu Directiva 70/157/CEE, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva …/…/CE

Apendicele 3: Model de marcă de omologare CE de tip

ANEXA III

Verificări ale conformității producției

(1)   La numérotation des rubriques et les notes de bas de page de la présente fiche de renseignements correspondent à celles de l’annexe I de la directive 70/156/CEE. Seules les rubriques présentant un intérêt pour la présente directive ont été reprises.

▼M12

ANEXA I

ANEXA I

DISPOZIȚII REFERITOARE LA OMOLOGAREA CE DE TIP A UNUI TIP DE AUTOVEHICUL ÎN PRIVINȚA NIVELULUI DE ZGOMOT

1.   CEREREA PENTRU OMOLOGAREA CE DE TIP A UNUI TIP DE VEHICUL

1.1.

Cererea pentru omologarea CE de tip prevăzută la articolul 3 alineatul (4) din Directiva 70/156/CEE a unui tip de vehicul din punct de vedere al nivelului de zgomot se depune de către producătorul vehiculului.

1.2.

În apendicele 1 se prezintă un model de fișă descriptivă.

1.3.

Producătorul trebuie să pună la dispoziția serviciului tehnic responsabil cu efectuarea încercărilor un vehicul care este reprezentativ pentru tipul de vehicul pentru care se dorește obținerea omologării de tip.

1.4.

La cererea serviciului tehnic, trebuie puse la dispoziția acestuia, de asemenea, un exemplar al sistemului de evacuare și un motor cu cel puțin aceeași capacitate cilindrică și aceeași putere cu cele ale motorului cu care este echipat vehiculul pentru care se dorește obținerea omologării de tip.

2.   NIVELUL DE ZGOMOT PENTRU VEHICULELE AFLATE ÎN MIȘCARE

2.1.   Valori limită

Nivelul de zgomot măsurat în conformitate cu dispozițiile din anexa III nu trebuie să depășească următoarele limite.


Categoria vehiculului

Valori exprimate in dB(A)

[decibeli (A)]

2.1.1.  Vehicule destinate transportului de persoane, cu maximum nouă locuri pe scaune, inclusiv locul șoferului.

74

2.1.2.  Vehicule destinate transportului de persoane, cu maximum nouă locuri pe scaune, inclusiv locul șoferului, și având o masă maximă autorizată ce depășește 3,5 tone și:

2.1.2.1.  având o putere a motorului mai mică de 150 kW;

78

2.1.2.2.  având o putere a motorului egală sau mai mare de 150 kW.

80

2.1.3.  Vehicule destinate transportului de persoane și care au mai mult de nouă locuri pe scaune, inclusiv locul șoferului; vehicule destinate transportului de mărfuri:

2.1.3.1.  cu o masă maximă autorizată ce nu depășește 2 tone;

76

2.1.3.2.  cu o masă maximă autorizată mai mare de 2 tone dar care nu depășește 3,5 tone.

77

2.1.4.  Vehicule destinate transportului de mărfuri, având o masă maximă autorizată care depășește 3,5 tone

2.1.4.1.  având o putere a motorului mai mică de 75 kW;

77

2.1.4.2.  având o putere a motorului egală sau mai mare de 75 kW dar mai mică de 150 kW;

78

2.1.4.3.  având o putere a motorului egală sau mai mare de 150 kW.

80

Cu toate acestea

— pentru vehiculele din categoriile 2.1.1 și 2.1.3, valorile limită stabilite sunt mai ridicate cu 1 dB(A) în cazul în care vehiculele respective sunt echipate cu un motor diesel cu injecție directă,

— pentru vehiculele având o masă maximă autorizată ce depășește două tone și care sunt proiectate a fi utilizate pe teren, valorile limită stabilite sunt mai ridicate cu 1 dB(A) în cazul în care puterea motorului vehiculelor respective este mai mică de 150 kW și, respectiv, cu 2 dB(A) dacă puterea motorului acestora este egală sau mai mare de 150 kW,

— pentru vehiculele din categoria 2.1.1, dotate cu o cutie de viteze manuală cu mai mult de patru viteze și cu un motor a cărui putere maximă depășește 140 kW/t și pentru care raportul între puterea maximă și masa maximă depășește 75 kW/t, valorile limită stabilite sunt mai ridicate cu 1 dB(A) în cazul în care viteza cu care partea din spate a vehiculului trece de linia BB' în viteza a treia depășește 61 km/h.

2.2.   Interpretarea rezultatelor

2.2.1.

Pentru a compensa imprecizia aparatelor de măsură, rezultatul fiecărei măsurări este constituit din valoarea citită pe aparat, din care se scade 1 dB(A).

2.2.2.

Măsurările sunt considerate valabile dacă diferența dintre două măsurări consecutive pe aceeași parte a vehiculului nu depășește 2 dB(A).

2.2.3.

Cea mai mare valoare măsurată este considerată ca fiind rezultatul încercării. În cazul în care acest rezultat depășește cu 1 dB(A) limita de zgomot admisă pentru categoria de vehicule care este supusă încercării, trebuie efectuate două măsurări suplimentare, la respectiva poziție a microfonului. Trei dintre cele patru rezultate ale măsurărilor obținute la această poziție a microfonului trebuie să se încadreze în limitele de zgomot prevăzute.

3.   MARCAJE

3.1.

Componentele sistemului de evacuare și ale celui de admisie, exclusiv armătura de fixare și țevile, vor avea marcate:

3.1.1.

denumirea comercială sau marca producătorului sistemelor și a componentelor acestora;

3.1.2.

descrierea comercială de către producător.

3.2.

Aceste marcaje trebuie să fie lizibile și de neșters, chiar și în momentul în care sistemul este asamblat în cadrul vehiculului.

4.   ACORDAREA OMOLOGĂRII CE DE TIP UNUI TIP DE VEHICUL

4.1.

Dacă cerințele relevante sunt îndeplinite, se acordă omologarea CE de tip în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) și, dacă este cazul, cu articolul 4 alineatul (4) din Directiva 70/156/CEE.

4.2.

În apendicele 2 este prezentat un model de certificat de omologare CE de tip.

4.3.

Fiecărui tip de vehicul omologat i se atribuie un număr de omologare de tip în conformitate cu anexa VII la Directiva 70/156/CEE. Același stat membru nu poate atribui același număr unui alt tip de vehicul.

5.   MODIFICĂRILE TIPULUI ȘI MODIFICĂRILE OMOLOGĂRILOR

5.1.

În cazul unor modificări ale tipului omologat, în conformitate cu prezenta directivă, se aplică dispozițiile articolului 5 din Directiva 70/156/CEE.

6.   CONFORMITATEA PRODUCȚIEI

6.1.

Măsurile de asigurare a conformității producției se iau în conformitate cu cerințele stabilite în articolul 10 din Directiva 70/156/CEE.

6.2.

Dispoziții speciale

6.2.1.

Încercările menționate la punctul 2.3.5 din anexa X la Directiva 70/156/CEE sunt cele stabilite în anexa 7 la Regulamentul CEE-ONU nr. 51 menționat în anexa III la prezenta directivă.

6.2.2.

În mod normal, inspecțiile menționate la punctul 3 din anexa X la Directiva 70/156/CEE sunt efectuate o dată la doi ani.

ANEXA II

ANEXA II

DISPOZIȚII ADMINISTRATIVE PENTRU OMOLOGAREA CE DE TIP A SISTEMELOR DE EVACUARE CA UNITĂȚI TEHNICE INDIVIDUALE (SISTEME DE EVACUARE ÎNLOCUITOARE)

1.   CEREREA PENTRU OMOLOGAREA CE DE TIP

1.1.

Cererea pentru omologarea CE de tip referitoare la un sistem de evacuare sau o componentă a acestuia ca unitate tehnică individuală este depusă, în temeiul articolului 3 alineatul (4) din Directiva 70/156/CEE, de către producătorul vehiculului sau de către producătorul unității tehnice individuale în cauză.

1.2.

În apendicele 1 este prezentat un model de fișă descriptivă.

1.3.

La cererea serviciului tehnic implicat, solicitantul trebuie să prezinte:

1.3.1.

două exemplare ale sistemului pentru care a fost depusă cererea de omologare CE de tip;

1.3.2.

un sistem de evacuare de tipul celui care era inițial asamblat pe vehicul la momentul obținerii omologării CE de tip;

1.3.3.

un vehicul reprezentativ pentru tipul de vehicul la care va fi montat sistemul, care să îndeplinească cerințele prevăzute la punctul 4.1 din anexa 7 la Regulamentul CEE-ONU nr. 51 menționat în anexa III la prezenta directivă;

1.3.4.

un motor individual care corespunde tipului de vehicul descris anterior.

2.   MARCAJE

2.4.1.

Sistemul de evacuare înlocuitor sau componentele acestuia, exclusiv armătura de fixare și țevile, vor avea marcate:

2.4.1.1.

marca sau denumirea comercială al fabricantului sistemului înlocuitor și a componentelor sale;

2.4.1.2.

descrierea comercială de către producător.

2.4.2.

Aceste marcaje trebuie să fie lizibile și de neșters, chiar și în momentul în care sistemul este asamblat în cadrul vehiculului.

3.   ACORDAREA OMOLOGĂRII CE DE TIP

3.1.

Dacă sunt îndeplinite cerințele relevante, se acordă omologarea CE de tip în temeiul articolului 4 alineatul (3) și, dacă este cazul, articolului 4 alineatul (4) din Directiva 70/156/CEE.

3.2.

În apendicele 2 este prezentat un model de certificat de omologare CE de tip.

3.3.

Fiecărui tip de sistem de evacuare înlocuitor sau componentă a acestuia omologat ca unitate tehnică individuală i se atribuie un număr de omologare de tip în conformitate cu anexa VII la Directiva 70/156/CEE; secțiunea 3 a numărului omologării de tip indică numărul directivei de modificare care era în vigoare la momentul în care a fost obținută omologarea de tip a vehiculului. Același stat membru nu poate să atribuie același număr altui tip de sistem de evacuare înlocuitor sau unei componente a acestuia.

4.   MARCAJUL DE OMOLOGARE CE DE TIP

4.1.

Fiecare sistem de evacuare înlocuitor sau componentă a acestuia, exclusiv armătura de fixare și țevile, care corespund unui tip omologat în temeiul prezentei directive, trebuie să aibă aplicată o marcă de omologare CE de tip.

4.2.

Această marcă este alcătuită dintr-un dreptunghi în interiorul căruia este plasată litera mică „e”, urmată de numărul corespunzător statului membru care a atribuit omologarea:

„1” pentru Germania

„2” pentru Franța

„3” pentru Italia

„4” pentru Țările de Jos

„5” pentru Suedia

„6” pentru Belgia

„7” pentru Ungaria

„8” pentru Republica Cehă

„9” pentru Spania

„11” pentru Regatul Unit

„12” pentru Austria

„13” pentru Luxemburg

„17” pentru Finlanda

„18” pentru Danemarca

„19” pentru România

„20” pentru Polonia

„21” pentru Portugalia

„23” pentru Grecia

„24” pentru Irlanda

▼M13

„25” pentru Croația

▼M12

„26” pentru Slovenia

„27” pentru Slovacia

„29” pentru Estonia

„32” pentru Letonia

„34” pentru Bulgaria

„36” pentru Lituania

„49” pentru Cipru

„50” pentru Malta

În vecinătatea dreptunghiului, trebuie să fie aplicat „numărul de omologare de bază” cuprins în secțiunea 4 a numărului de omologare menționat în anexa VII la Directiva 70/156/CEE, precedat de cele două cifre care indică numărul de ordine atribuit celei mai recente modificări tehnice majore aduse Directivei 70/157/CEE a Consiliului care era în vigoare la data la care s-a acordat omologarea de tip pentru vehicul. Pentru Directiva 70/157/CEE, numărul de ordine este 00; pentru Directiva 77/212/CEE, numărul de ordine este 01; pentru Directiva 84/424/CEE, numărul de ordine este 02; pentru Directiva 92/97/CEE, numărul de ordine este 03. Numărul de ordine 03 indică, de asemenea, cerințele tehnice ale seriei 00 de amendamente din Regulamentul CEE-ONU nr. 59.

4.3.

Acest marcaj trebuie să fie lizibil și de neșters, chiar și în momentul în care sistemul de evacuare înlocuitor este asamblat în cadrul vehiculului.

4.4.

Un exemplu al mărcii de omologare CE de tip este dat în apendicele 3.

5.   MODIFICAREA TIPULUI ȘI MODIFICĂRI ALE OMOLOGĂRILOR DE TIP

5.1.

În cazul unor modificări ale tipului omologat, în conformitate cu prezenta directivă, se aplică dispozițiile articolului 5 din Directiva 70/156/CEE.

6.   CONFORMITATEA PRODUCȚIEI

6.1.

Măsurile de asigurare a conformității producției se iau în conformitate cu cerințele stabilite la articolul 10 din Directiva 70/156/CEE.

6.2.

Dispoziții speciale:

6.2.1.

Încercările menționate la punctul 2.3.5 din anexa X la Directiva 70/156/CEE sunt cele prevăzute în anexa 5 la Regulamentul CEE-ONU nr. 59 menționat în anexa III la prezenta directivă.

6.2.2.

În mod normal, inspecțiile menționate la punctul 3 din anexa X la Directiva 70/156/CEE sunt efectuate o dată la doi ani.

ANEXA III

ANEXA III

1. Cerințele tehnice sunt cele stabilite la:

(a) punctele 2, 6.1, 6.2.1 și 6.3 din Regulamentul CEE-ONU nr. 51 ( 15 ) și anexele 3-10;

(b) punctele 2 și 6 din Regulamentul CEE-ONU nr. 59 ( 16 ) și anexele 3-5.

2. În scopul aplicării dispozițiilor prevăzute la punctul 1, se aplică următoarele definiții:

(a) „vehicul neîncărcat” înseamnă un vehicul a cărui masă este indicată la punctul 2.6 din apendicele 1 la anexa I la prezenta directivă, fără conducător auto;

(b) prin „fișă de comunicare” se înțelege certificatul de omologare de tip prezentat în apendicele 2 din anexele I și II;

(c) prin expresia „părți contractante ale regulamentelor respective” se înțelege „statele membre”;

(d) trimiterile la Regulamentul nr. 51 și la Regulamentul nr. 59 se interpretează ca trimiteri la Directiva 70/157/CEE;

(e) nota de subsol 1 de la punctul 2.2.6 se interpretează după cum urmează: „Pentru definițiile categoriilor, a se vedea anexa II partea A la Directiva 70/156/CEE”.

▼M12 —————


( 1 ) JO C 160, 18.12.1969, p. 7.

( 2 ) JO C 48, 16.4.1969, p. 16.

( 3 ) JO L 42, 23.2.1970, p. 1.

( 4 ) Subdiviziunile și notele de subsol utilizate în acest document de informare corespund celor care figurează în anexa 1 la Directiva 70/156/CEE. Punctele care nu sunt relevante în sensul prezentei directive sunt omise.

( 5 ) Se elimină, după caz, răspunsul incorect.

( 6 ) Se elimină, după caz, răspunsul incorect.

( 7 ) Se elimină, după caz, răspunsul incorect.

( 8 ) Dacă mijloacele de identificare a tipului conțin informații care nu sunt relevante pentru descrierea tipului (tipurilor) de vehicul, componentă sau unitate tehnică incluse în certificatul de omologare de tip, acestea trebuie specificate în documentație prin simbolul: „?” (de exemplu ABC??123??).

( 9 ) Astfel cum este definită în anexa II secțiunea A la Directiva 70/156/CEE.

( 10 ) Se elimină, după caz, răspunsul incorect.

( 11 ) Se elimină, după caz, răspunsul incorect.

( 12 ) Dacă mijloacele de identificare a tipului conțin informații care nu sunt relevante pentru descrierea tipului (tipurilor) de vehicul, componentă sau unitate tehnică incluse în certificatul de omologare de tip, acestea trebuie specificate în documentație prin simbolul: „?” (de exemplu ABC??123??).

( 13 ) Astfel cum este definită în anexa II A la Directiva 70/156/CEE.

( 14 ) Dacă sunt indicate mai multe tipuri, trebuie să fie completate și punctele 1.3-1.10 cu privire la fiecare dintre aceste tipuri.

( 15 ) JO L 137, 30.5.2007, p. 68.

( 16 ) JO L 326, 24.11.2006, p. 43.

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 01.07.2013 00:00:00 -Doknr: CELEX:31970L0157
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.