+Articolul 2

Articolul 2

Articolul 2

Atunci când interesele economice și/sau financiare ale oricărei persoane menționate la articolul 11 sunt afectate, direct sau indirect, de actele cu putere de lege citate în anexă sau de acțiunile întemeiate pe acestea sau care decurg din acestea, această persoană anunță Comisia în termen de 30 de zile de la data la care a obținut informația; în măsura în care interesele persoanei juridice sunt afectate, această obligație se aplică administratorilor, directorilor și altor persoane care exercită funcții de conducere ( 1 ).

La cererea Comisiei, persoana implicată furnizează toate informațiile în sensul prezentului regulament, în conformitate cu cererea Comisiei, în termen de 30 de zile de la data acesteia.

Toate informațiile sunt transmise Comisiei fie direct, fie prin intermediul autorităților competente ale statelor membre. În cazul în care ele sunt transmise direct Comisiei, aceasta anunță imediat autoritățile competente ale statului membru în care persoana care a furnizat informațiile își are reședința sau sediul societății.

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 07.08.2018 00:00:00 -Doknr: CELEX:31996R2271
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.