|
+Articolul 55 ---+Article 55 1. ---+Article 55 2. ---+Article 55 3. |
Articolul 55Articolul 55 (1) Unul sau mai mulți acționari care dețin împreună acțiuni reprezentând cel puțin 10 % din capitalul subscris al unei SE pot cere convocarea adunării generale și pot stabili ordinea de zi a acesteia; statutul SE sau legislația internă pot prevedea un volum mai mic pentru acest procent deținut, în aceleași condiții ca și cele aplicabile societăților anonime. (2) Cererea de convocare a adunării generale include și elementele care trebuie să figureze pe ordinea de zi. (3) În cazul în care, după exprimarea cererii formulate în temeiul alineatului (1), adunarea generală nu este convocată la timp sau, indiferent de situație, în termen de două luni, autoritățile judiciare sau administrative a căror jurisdicție include teritoriul pe care se află sediul social al SE pot dispune convocarea adunării generale într-o perioadă dată de timp sau pot autoriza acționarii care au formulat respectiva cerere sau reprezentanții acestora să convoace o adunare generală. Prezenta dispoziție nu aduce atingere dispozițiilor de drept intern care permit acționarilor să convoace adunarea generală. 1. Prezentare generală
1.1 Referințe1.2 Cerințe identificate1.3 Standarde asociate2. Cerințe identificate
3. Standarde asociate
|