+Articolul 19 Consultarea și informarea publicului
---+Article 19 1.
---+Article 19 2.
---+Article 19 3.

Articolul 19 Consultarea și informarea publicului

Articolul 19

Consultarea și informarea publicului

(1)  Conform legislației comunitare existente aplicabile în materie, statele membre veghează ca tuturor părților interesate să li se acorde din timp posibilități efective de a participa la punerea în aplicare a prezentei directive cu implicarea, dacă este posibil, a structurilor sau organelor de conducere existente, inclusiv Convențiile privind mările regionale, Organele consultative științifice și Consiliile consultative regionale.

(2)  Statele membre publică și pun la dispoziția publicului pentru observații rezumatele următoarelor elemente ale strategiilor lor marine sau ale actualizărilor respective, astfel:

(a) evaluarea inițială și determinarea stării ecologice bune, prevăzute la articolul 8 alineatul (1) și la articolul 9 alineatul (1);

(b) obiectivele de mediu stabilite în baza articolului 10 alineatul (1);

(c) programele de monitorizare elaborate în baza articolului 11 alineatul (1);

(d) programele de măsuri elaborate în baza articolului 13 alineatul (2).

(3)  În ceea ce privește accesul la informații în materie de mediu, se aplică Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind accesul publicului la informațiile despre mediu ( 3 ).

În temeiul Directivei 2007/2/CE, statele membre acordă Comisiei, în vederea executării sarcinilor care îi revin în temeiul prezentei directive, în special examinarea stării mediului marin din cadrul Comunității în temeiul articolului 20 alineatul (3) litera (b), drepturi de acces și de utilizare a datelor și informațiilor rezultate în urma evaluării inițiale efectuate în temeiul articolului 8 și în urma programelor de monitorizare înființate în temeiul articolului 11.

În termen de cel mult șase luni de la ziua în care devin disponibile datele și informațiile rezultate în urma evaluării inițiale efectuate în temeiul articolului 8 și în urma programelor de monitorizare înființate în temeiul articolului 11, aceste informații și date sunt puse, de asemenea, la dispoziția Agenției Europene de Mediu, în vederea executării sarcinilor ce îi revin.

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare
Article 19 1.
In accordance with relevant existing Community legislation, Member States shall ensure that all interested parties are given early and effective opportunities to participate in the implementation of this Directive, involving, where possible, existing management bodies or structures, including Regional Sea Conventions, Scientific Advisory Bodies and Regional Advisory Councils.
Article 19 2.

Member States shall publish, and make available to the public for comment, summaries of the following elements of their marine strategies, or the related updates, as follows:

(a) 

the initial assessment and the determination of good environmental status, as provided for in Articles 8(1) and 9(1) respectively;

(b) 

the environmental targets established pursuant to Article 10(1);

(c) 

the monitoring programmes established pursuant to Article 11(1);

(d) 

the programmes of measures established pursuant to Article 13(2).

Article 19 3.
With regard to access to environmental information, Directive 2003/4/EC of the European Parliament and of the Council of 28 January 2003 on public access to environmental information ( 3 ) shall apply.

In accordance with Directive 2007/2/EC, Member States shall provide the Commission, for the performance of its tasks in relation to this Directive, in particular the review of the status of the marine environment in the Community under Article 20(3)(b), with access and use rights in respect of data and information resulting from the initial assessments made pursuant to Article 8 and from the monitoring programmes established pursuant to Article 11.

No later than six months after the data and information resulting from the initial assessment made pursuant to Article 8 and from the monitoring programmes established pursuant to Article 11 have become available, such information and data shall also be made available to the European Environment Agency, for the performance of its tasks.

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 07.06.2017 00:00:00 -Doknr: CELEX:32008L0056
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.