+Articolul 3 Definiții

Articolul 3 Definiții

Articolul 3

Definiții

În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

1. 

„echipamente electrice și electronice” sau „EEE” înseamnă echipamente care sunt dependente de curenți electrici sau de câmpuri electromagnetice pentru a funcționa corespunzător și echipamente pentru generarea, transferul și măsurarea acestor curenți și câmpuri și proiectate pentru utilizarea la o tensiune nominală de maximum 1 000 de volți pentru curent alternativ și 1 500 de volți pentru curent continuu;

2. 

în sensul punctului 1, „dependent” înseamnă, în ceea ce privește EEE, care necesită curenți electrici sau câmpuri electromagnetice pentru a îndeplini cel puțin una dintre funcțiile preconizate;

3. 

„unelte industriale fixe de mari dimensiuni” înseamnă un ansamblu de mari dimensiuni de mașini, echipamente și/sau componente care funcționează împreună pentru o aplicație specifică, sunt instalate permanent și dezinstalate de profesioniști într-un anumit loc și sunt utilizate și întreținute de profesioniști într-o instalație industrială de producție sau de cercetare și dezvoltare;

4. 

„instalație fixă de mari dimensiuni” înseamnă o anumită combinație de mari dimensiuni de mai multe tipuri de aparate și, după caz, de alte dispozitive care sunt asamblate și instalate de profesioniști, sunt destinate a fi folosite în mod permanent într-un loc prestabilit și dedicat și sunt dezinstalate de profesioniști;

5. 

„cabluri” înseamnă toate cablurile cu o tensiune nominală mai mică de 250 de volți care sunt folosite pentru conectarea sau ca prelungitor pentru conectarea EEE la o priză de curent electric sau pentru interconectarea a două sau mai multe EEE;

6. 

„producător” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care fabrică un EEE sau care deține un EEE conceput sau fabricat și pe care îl comercializează sub numele sau marca comercială proprie;

7. 

„reprezentant autorizat” înseamnă orice persoană fizică sau juridică stabilită în Uniune care a primit un mandat scris din partea unui producător de a acționa în numele acestuia în legătură cu atribuțiile stabilite;

8. 

„distribuitor” înseamnă orice persoană fizică sau juridică din lanțul de distribuție, alta decât producătorul sau importatorul, care pune la dispoziție pe piață un EEE;

9. 

„importator” înseamnă orice persoană fizică sau juridică stabilită în Uniune, care introduce pe piața Uniunii un EEE dintr-o țară terță;

10. 

„operatori economici” înseamnă producătorul, reprezentantul autorizat, importatorul și distribuitorul;

11. 

„punere la dispoziție pe piață” înseamnă furnizarea unui EEE pentru distribuție, consum sau uz pe piața Uniunii în cursul unei activități comerciale, contra cost sau gratuit;

12. 

„introducere pe piață” înseamnă punerea la dispoziție pentru prima dată a unui EEE pe piața Uniunii;

13. 

„standard armonizat” înseamnă un standard adoptat de către unul dintre organismele europene de standardizare enumerate în anexa I la Directiva 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iunie 1998 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul standardelor, reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale ( 1 ), pe baza unei cereri din partea Comisiei, în conformitate cu articolul 6 din Directiva 98/34/CE;

14. 

„specificație tehnică” înseamnă un document care stabilește cerințele tehnice pe care trebuie să le îndeplinească un produs, proces sau serviciu;

15. 

„marcaj CE” înseamnă un marcaj prin care producătorul indică faptul că produsul este în conformitate cu cerințele aplicabile stabilite în legislația de armonizare a Uniunii care prevede aplicarea respectivului marcaj pe produs;

16. 

„evaluarea conformității” înseamnă procesul care demonstrează în ce măsură sunt îndeplinite cerințele prezentei directive în ceea ce privește un EEE;

17. 

„supraveghere a pieței” înseamnă activitățile desfășurate și măsurile luate de autoritățile publice pentru a se asigura că EEE sunt conforme cerințelor stabilite în prezenta directivă și că nu pun în pericol sănătatea, siguranța sau alte aspecte referitoare la protecția intereselor publice;

18. 

„rechemare” înseamnă orice măsură întreprinsă cu scopul de a se returna un produs care a fost pus deja la dispoziția utilizatorului final;

19. 

„retragere” înseamnă orice măsură întreprinsă cu scopul de a împiedica punerea la dispoziție pe piață a unui produs aflat în lanțul de distribuție;

20. 

„material omogen” înseamnă un material cu compoziție uniformă sau un material format dintr-o combinație de materiale care nu poate fi dezmembrat sau separat în materiale diferite prin acțiuni mecanice precum deșurubare, tăiere, strivire, măcinare și procese abrazive;

21. 

„dispozitiv medical” înseamnă un dispozitiv medical în sensul articolului 1 alineatul (2) litera (a) din Directiva 93/42/CEE care este totodată un EEE;

22. 

„dispozitiv medical pentru diagnostic in vitro” înseamnă un dispozitiv medical pentru diagnostic in vitro în sensul articolului 1 alineatul (2) litera (b) din Directiva 98/79/CE;

23. 

„dispozitiv medical activ implantabil” înseamnă orice dispozitiv medical activ implantabil în sensul articolului 1 alineatul (2) litera (c) din Directiva 90/385/CEE a Consiliului din 20 iunie 1990 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la dispozitivele medicale active implantabile ( 2 );

24. 

„instrumente de monitorizare și control industriale” înseamnă instrumente de monitorizare și control pentru uz exclusiv industrial sau profesional;

25. 

„disponibilitatea unui substituent” înseamnă capacitatea unui substituent de a fi fabricat și livrat într-o perioadă de timp rezonabilă comparativ cu perioada necesară pentru fabricarea și livrarea substanțelor enumerate în anexa II;

26. 

„fiabilitatea unui substituent” înseamnă probabilitatea ca un EEE care utilizează un substituent să îndeplinească o anumită funcție fără defecțiuni în anumite condiții pentru o perioadă de timp stabilită;

27. 

„piesă de schimb” înseamnă o piesă separată a unui EEE care poate înlocui o piesă a unui EEE. EEE nu poate funcționa în mod corespunzător fără piesa respectivă. Funcționalitatea EEE este reinstaurată sau îmbunătățită după înlocuirea piesei cu o piesă de schimb;

▼M37

28. 

„echipamente mobile nerutiere destinate exclusiv uzului profesional” înseamnă echipamente care dispun de o sursă proprie de energie sau de un mecanism de tracțiune acționat de o sursă de energie externă, a căror funcționare în timpul lucrului necesită fie mobilitate, fie o mișcare continuă sau semicontinuă între o succesiune de puncte de lucru fixe și care sunt disponibile doar pentru uz profesional.

▼B

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 13.08.2027 00:00:00 -Doknr: CELEX:32011L0065
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.