+Articolul 7 Obligațiile operatorului
---+Articolul 7 1
---+Articolul 7 2
---+Articolul 7 3
---+Articolul 7 4
---+Articolul 7 5
---+Articolul 7 6
---+Articolul 7 7
---+Articolul 7 8
---+Articolul 7 9

Articolul 7 Obligațiile operatorului

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare
Articolul 7 1

(1)   Statele membre se asigură că operatorii monitorizează emisiile în condiții conforme cel puțin cu partea 1 a anexei III.

Articolul 7 2

(2)   Pentru instalațiile medii de ardere care utilizează mai multe tipuri de combustibil, emisiile se monitorizează în timpul arderii unui combustibil sau a unei combinații de combustibili care ar putea conduce la cel mai înalt nivel al emisiilor și în cursul unei perioade care reprezintă condiții normale de funcționare.

Articolul 7 3

(3)   Operatorul prelucrează toate rezultatele monitorizării și păstrează o evidență a acestora astfel încât să permită verificarea respectării valorilor-limită de emisie în conformitate cu normele stabilite în partea 2 a anexei III.

Articolul 7 4

(4)   Pentru instalațiile medii de ardere care utilizează echipamente secundare de reducere a emisiilor în vederea respectării valorilor-limită de emisie, operatorul trebuie să păstreze o evidență a înregistrărilor sau a informațiilor, care atestă funcționarea efectivă continuă a acestor echipamente.

Articolul 7 5

(5)   Operatorul unei instalații medii de ardere trebuie să dețină următoarele documente:

(a)

autorizația sau dovada înregistrării la autoritatea competentă și, după caz, versiunea actualizată a acesteia și informațiile conexe;

(b)

rezultatele monitorizării și informațiile menționate la alineatele (3) și (4);

(c)

dacă este cazul, o evidență a orelor de funcționare menționate la articolul 6 alineatul (3) și la articolul 6 alineatul (8);

(d)

o evidență a tipului și a cantității de combustibili utilizați în cadrul instalației și a oricărei funcționări defectuoase sau defecțiuni a echipamentului secundar de reducere a emisiilor;

(e)

o evidență a evenimentelor de neconformare și măsurile luate, astfel cum se menționează la alineatul (7).

Datele și informațiile menționate la primul paragraf literele (b)-(e) se păstrează pe o perioadă de cel puțin șase ani.

Articolul 7 6

(6)   La cererea acesteia și fără întârzieri nejustificate, operatorul pune la dispoziția autorității competente datele și informațiile enumerate la alineatul (5). Autoritatea competentă poate face o asemenea cerere pentru a verifica conformitatea cu cerințele prezentei directive. Autoritatea competentă poate face o cerere în acest sens dacă un reprezentant al publicului solicită accesul la datele sau informațiile enumerate la alineatul (5).

Articolul 7 7

(7)   În caz de nerespectare a valorilor-limită de emisie stabilite în anexa II, operatorul ia măsurile necesare pentru a asigura restabilirea conformității în cel mai scurt timp posibil, fără a aduce atingere măsurilor necesare în conformitate cu articolul 8. Statele membre stabilesc normele aferente tipului, frecvenței și formatului informațiilor referitoare la evenimentele de neconformare pe care operatorii trebuie să le transmită către autoritatea competentă.

Articolul 7 8

(8)   Operatorii acordă autorității competente toată asistența necesară pentru a-i permite acesteia să efectueze orice fel de inspecții și vizite la fața locului, să preleveze probe și să obțină orice informație necesară pentru a-și îndeplini obligațiile care decurg din prezenta directivă.

Articolul 7 9

(9)   Operatorii trebuie să asigure desfășurarea în cel mai scurt timp posibil a operațiunilor de pornire și oprire a instalației medii de ardere.

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 28.11.2015 00:00:00 -Doknr: CELEX:32015L2193
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.