(1) În situații specifice și excepționale, în vederea asigurării sustenabilității modelului național de taxare, dacă un furnizor de servicii de roaming nu este în măsură să își recupereze costurile globale reale și preconizate ale furnizării de servicii de roaming reglementate în conformitate cu articolele 4 și 5 din veniturile sale globale efective și preconizate generate de furnizarea unor astfel de servicii, furnizorul de servicii de roaming respectiv poate solicita autorizația de a aplica o suprataxă. Această suprataxă se aplică numai în măsura în care este necesară pentru recuperarea costurilor de furnizare a serviciilor de roaming cu amănuntul reglementate, ținând seama de tarifele cu ridicata maxime aplicabile.