+ANEXA IV CERINȚELE DE EFICIENȚĂ ENERGETICĂ PENTRU ACHIZIȚII PUBLICE

ANEXA IV CERINȚELE DE EFICIENȚĂ ENERGETICĂ PENTRU ACHIZIȚII PUBLICE


ANEXA IV

CERINȚELE DE EFICIENȚĂ ENERGETICĂ PENTRU ACHIZIȚII PUBLICE

În cadrul procedurilor de atribuire a concesiunilor și contractelor publice, autoritățile contractante și entitățile contractante care achiziționează produse, servicii, clădiri și lucrări:

(a) 

în cazul în care un produs este reglementat de un act delegat adoptat în temeiul Regulamentului (UE) 2017/1369 sau al Directivei 2010/30/UE sau de un act aferent de punere în aplicare al Comisiei, achiziționează numai produsele care respectă criteriul stabilit la articolul 7 alineatul (2) din regulamentul respectiv;

(b) 

în cazul în care un produs nereglementat în conformitate cu litera (a) este reglementat de o măsură de punere în aplicare în temeiul Directivei 2009/125/CE, achiziționează numai produse care respectă valorile de referință privind eficiența energetică specificate în respectiva măsură de punere în aplicare;

(c) 

în cazul în care un produs sau un serviciu face obiectul criteriilor Uniunii privind achizițiile publice verzi sau al unor criterii echivalente existente la nivel național, cu relevanță pentru eficiența energetică a produsului sau a serviciului, depun toate eforturile pentru a achiziționa numai produse și servicii care respectă cel puțin specificațiile tehnice stabilite la nivelul „de bază” în criteriile relevante ale Uniunii privind achizițiile publice verzi sau în criteriile echivalente existente la nivel național, inclusiv, printre altele, pentru centrele de date, sălile pentru servere și serviciile de cloud, iluminatul stradal și semnalizarea rutieră, computere, monitoare, tablete și telefoane inteligente;

(d) 

achiziționează numai pneurile care îndeplinesc criteriul de apartenență la clasa cea mai ridicată de eficiență a consumului de combustibil, în conformitate cu definiția din Regulamentul (UE) 2020/740, cerință care nu împiedică organismele publice să achiziționeze pneuri cu cea mai ridicată clasă de aderență sau clasă de zgomot exterior de rulare justificată prin motive de siguranță și de sănătate publică;

(e) 

solicită în cadrul licitațiilor pentru contracte de servicii ca furnizorii de servicii să utilizeze, în scopul furnizării serviciilor în cauză, doar produse care respectă literele (a), (b) și (d) în momentul furnizării serviciilor respective. Această cerință se aplică doar produselor noi achiziționate de furnizorii de servicii parțial sau integral în scopul furnizării serviciului în cauză;

(f) 

achiziționează clădiri care au cel puțin un nivel de consum de energie aproape egal cu zero sau încheie noi acorduri de închiriere a acestor clădiri, fără a aduce atingere articolului 6 din prezenta directivă, cu excepția cazului în care scopul achiziționării este:

(i) 

renovarea aprofundată sau demolarea;

(ii) 

în cazul organismelor publice, revânzarea clădirii fără a o utiliza în scopurile proprii ale organismului public; sau

(iii) 

conservarea acesteia ca o clădire protejată oficial ca făcând parte dintr-un complex desemnat ca atare sau datorită valorii sale arhitecturale sau istorice.

Gradul de respectare a cerințelor prevăzute la litera (f) din prezenta anexă se verifică pe baza certificatelor de performanță energetică menționate la articolul 11 din Directiva 2010/31/UE.


1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 05.08.2026 00:00:00 -Doknr: CELEX:32023L1791
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.