+Articolul 18 2

Articolul 18 2

(2)   Prin derogare de la alineatul (1), statele membre care notifică Comisiei dovezi ale existenței, pe teritoriul lor sau sub jurisdicția lor, a unui număr combinat de cel puțin 40 000 de sonde inactive, sonde închise temporar și sonde închise permanent și abandonate înregistrate, pot adopta un plan, pe care îl pun la dispoziția publicului, pentru completarea inventarului menționat la alineatul (1) și cuantificarea emisiilor de metan sau demonstrarea faptului că nu există emisii de metan, după caz, în legătură cu sondele respective, incluzând cel puțin elementele prevăzute în partea 1 din anexa V, cu condiția ca:

(a)

până la 5 august 2025, cel puțin 20 % din sondele respective să fie incluse în inventar, acordând prioritate sondelor inactive și sondelor închise temporar;

(b)

până la 5 august 2026, cel puțin 40 % din sondele respective să fie incluse în inventar;

(c)

la fiecare 12 luni după 5 august 2026, încă cel puțin 15 % din sondele respective să fie incluse în inventar;

(d)

toate sondele să fie incluse în inventar până la 5 august 2030.

Planul respectiv este supus aprobării de către autoritățile competente.

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 15.07.2024 00:00:00 -Doknr: CELEX:32024R1787
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.