(2) Statele membre instituie măsurile de restaurare necesare pentru restabilirea tipurilor de habitate din grupurile 1-6 enumerate în anexa II pe suprafețe pe care nu există tipurile de habitate respective, cu scopul de a atinge suprafața de referință favorabilă pentru tipurile de habitate respective. Astfel de măsuri sunt instituite pe suprafețe care reprezintă cel puțin 30 % din suprafața suplimentară necesară pentru a atinge suprafața de referință favorabilă a fiecărui grup de tipuri de habitate, astfel cum sunt cuantificate în planul național de restaurare menționat la articolul 15, până în 2030, pe suprafețe care reprezintă cel puțin 60 % din suprafața respectivă, până în 2040, și pe 100 % din suprafața respectivă, până în 2050.