Articolul 5 Restaurarea ecosistemelor marine

(1)   Statele membre instituie măsurile de restaurare necesare pentru a aduce în stare bună suprafețele cu tipurile de habitate enumerate în anexa II care nu sunt în stare bună. Astfel de măsuri de restaurare se instituie:

Procentul menționat la prezentul articol primul paragraf litera (d) se stabilește astfel încât să nu împiedice obținerea sau menținerea stării ecologice bune, astfel cum este determinată în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) din Directiva 2008/56/CE.

(2)   Statele membre instituie măsurile de restaurare necesare pentru restabilirea tipurilor de habitate din grupurile 1-6 enumerate în anexa II pe suprafețe pe care nu există tipurile de habitate respective, cu scopul de a atinge suprafața de referință favorabilă pentru tipurile de habitate respective. Astfel de măsuri sunt instituite pe suprafețe care reprezintă cel puțin 30 % din suprafața suplimentară necesară pentru a atinge suprafața de referință favorabilă a fiecărui grup de tipuri de habitate, astfel cum sunt cuantificate în planul național de restaurare menționat la articolul 15, până în 2030, pe suprafețe care reprezintă cel puțin 60 % din suprafața respectivă, până în 2040, și pe 100 % din suprafața respectivă, până în 2050.

(3)   Prin derogare de la prezentul articol alineatul (2), în cazul în care un stat membru consideră că nu este posibil să instituie până în 2050 măsurile de restaurare necesare pentru a atinge o suprafață de referință favorabilă pentru un anumit tip de habitat pe 100 % din suprafață, statul membru în cauză poate stabili un procent mai mic, la un nivel cuprins între 90 % și 100 %, în planul său național de restaurare, astfel cum se menționează la articolul 15, și prezintă o justificare adecvată. Într-un astfel de caz, statul membru instituie treptat măsurile de restaurare necesare pentru a atinge acest procent mai mic până în 2050. Până în 2030, măsurile de restaurare respective acoperă cel puțin 30 % din suprafața suplimentară necesară pentru a atinge un astfel de procent mai mic până în 2050, iar până în 2040, ele acoperă cel puțin 60 % din suprafața suplimentară necesară pentru a atinge un astfel de procent mai mic până în 2050.

(4)   În cazul în care un stat membru aplică derogarea în temeiul alineatului (3) unor tipuri de habitate specifice, obligația prevăzută la alineatul (2) se aplică suprafeței suplimentare rămase necesare pentru a atinge suprafața de referință favorabilă a fiecărui grup de tipuri de habitate enumerate în anexa II de care aparțin respectivele tipuri de habitate specifice.

(5)   Statele membre instituie măsurile de restaurare pentru habitatele marine ale speciilor enumerate în anexa III la prezentul regulament și în anexele II, IV și V la Directiva 92/43/CEE și pentru habitatele marine ale păsărilor sălbatice care intră sub incidența Directivei 2009/147/CE, care sunt, pe lângă măsurile de restaurare menționate la prezentul articol alineatele (1) și (2), necesare pentru a îmbunătăți calitatea și cantitatea acestor habitate, inclusiv prin restabilirea lor, precum și pentru a spori conectivitatea, până la obținerea unui nivel suficient de calitate și de cantitate a habitatelor respective.

(6)   Determinarea celor mai adecvate suprafețe pentru măsuri de restaurare în conformitate cu alineatele (1), (2) și (5) de la prezentul articol se bazează pe cele mai bune cunoștințe disponibile și pe cele mai recente evoluții tehnice și științifice în ceea ce privește determinarea stării tipurilor de habitate enumerate în anexa II la prezentul regulament, precum și calitatea și cantitatea habitatelor speciilor menționate la alineatul (5) de la prezentul articol, utilizând informațiile raportate în temeiul articolului 17 din Directiva 92/43/CEE, al articolului 12 din Directiva 2009/147/CE și al articolului 17 din Directiva 2008/56/CE.

(7)   Statele membre se asigură că este cunoscută starea următoarelor suprafețe:

(8)   Măsurile de restaurare menționate la alineatele (1) și (2) iau în considerare necesitatea îmbunătățirii coerenței ecologice și a conectivității între tipurile de habitate enumerate în anexa II și țin seama de necesitățile ecologice ale speciilor menționate la alineatul (5) care apar în tipurile de habitate respective.

(9)   Statele membre instituie măsuri care urmăresc să asigure că suprafețele care fac obiectul măsurilor de restaurare în conformitate cu alineatele (1), (2) și (5) prezintă o îmbunătățire continuă a stării tipurilor de habitate enumerate în anexa II până la atingerea unei stări bune, precum și o îmbunătățire continuă a calității habitatelor speciilor menționate la alineatul (5), până la atingerea unui nivel suficient de calitate a habitatelor respective.

Fără a aduce atingere Directivei 92/43/CEE, statele membre instituie măsuri care urmăresc să asigure că suprafețele pe care s-a ajuns la o stare bună și pe care s-a atins un nivel suficient de calitate a habitatelor speciilor nu se deteriorează în mod semnificativ.

(10)   Fără a aduce atingere Directivei 92/43/CEE, statele membre depun eforturi să instituie, până la data publicării planurilor lor naționale de restaurare în conformitate cu articolul 17 alineatul (6) din prezentul regulament, măsurile necesare cu scopul de a preveni deteriorarea semnificativă a suprafețelor pe care se găsesc tipurile de habitate enumerate în anexa II la prezentul regulament și care sunt în stare bună sau care sunt necesare pentru îndeplinirea obiectivelor de restaurare stabilite la alineatul (14) de la prezentul articol.

(11)   În afara siturilor Natura 2000, obligația prevăzută la alineatul (9) nu se aplică deteriorării cauzate de:

(12)   În afara siturilor Natura 2000, obligația menționată la alineatul (10) nu se aplică deteriorării cauzate de:

(13)   În siturile Natura 2000, neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la alineatele (9) și (10) este justificată dacă este cauzată de:

(14)   Statele membre se asigură că există: