(1) Fără a aduce atingere dreptului de a stabili și de a impune sancțiuni penale, statele membre stabilesc norme privind măsurile și sancțiunile administrative care se aplică în cazurile de încălcare a dispozițiilor prezentului regulament și iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că aceste măsuri și sancțiuni sunt puse în aplicare. Sancțiunile și măsurile prevăzute trebuie să fie eficace, proporționale și disuasive și în concordanță cu cele stabilite în conformitate cu capitolul VI secțiunea 4 din Directiva (UE) 2015/849.
Statele membre pot decide să nu stabilească norme privind măsurile sau sancțiunile administrative care se aplică în cazurile de încălcare a dispozițiilor prezentului regulament care fac deja obiectul sancțiunilor penale în dreptul intern. În acest caz, statele membre comunică dispozițiile relevante de drept penal Comisiei.