+ANEXA I

ANEXA I


ANEXA I

RATA DE ADECVARE A CAPITALULUI PROPRIU

Calcularea cerințelor suplimentare cu privire la rata de adecvare a capitalului propriu în cazul entităților reglementate care aparțin unui conglomerat financiar, menționate la articolul 6 alineatul (1), se realizează în conformitate cu principiile tehnice și cu una dintre metodele prevăzute de prezenta anexă.

Fără să aducă atingere dispozițiilor următorului paragraf, statele membre permit autorităților lor competente, în cazul în care acestea au rolul de coordonator pentru un anumit conglomerat financiar, să decidă, după consultarea autorităților competente implicate și a conglomeratului, care este metoda aplicată de conglomeratul financiar în cauză.

Statele membre pot solicita ca acest calcul să se efectueze în conformitate cu una dintre metodele indicate în prezenta anexă în cazul în care conglomeratul financiar este condus de o entitate reglementată care a fost autorizată în statul membru în cauză. În cazul în care un conglomerat financiar nu este condus de o entitate reglementată în sensul articolului 1, statele membre autorizează aplicarea oricărei metode descrise în prezenta anexă, cu excepția cazului în care autoritățile competente implicate se află în același stat membru, caz în care statul membru vizat poate impune aplicarea unei anumite metode.

I.   Principii tehnice

1.   Sfera de aplicare și modul de calcul al cerințelor suplimentare în ceea ce privește rata de adecvare a capitalului propriu

Indiferent de metoda utilizată, în cazul în care entitatea este o filială care acuză un deficit de solvabilitate sau, în cazul unei entități nereglementate din sectorul financiar, un deficit de solvabilitate noțional, se ia în considerare deficitul de solvabilitate total al filialei. Dacă, într-un astfel de caz, în opinia coordonatorului, răspunderea întreprinderii mamă care deține o parte din capital este limitată, în mod strict și lipsit de ambiguitate, la acea parte a capitalului, coordonatorul poate permite ca deficitul de solvabilitate al filialei să fie luat în considerare în mod proporțional.

În cazul în care nu există o legătură de capital între întreprinderile aceluiași conglomerat financiar, coordonatorul, după consultarea celorlalte autorități competente implicate, stabilește care este partea proporțională care trebuie luată în considerare, având în vedere răspunderea determinată de relația existentă.

2.   Alte principii tehnice

Indiferent de metoda utilizată pentru a calcula cerințele suplimentare în ceea ce privește rata de adecvare a capitalului propriu al entităților reglementate care aparțin unui conglomerat financiar, așa cum este prezentată în secțiunea II din prezenta anexă, coordonatorul și, după caz, celelalte autorități competente implicate se asigură că se aplică următoarele principii:

(i) 

se interzice utilizarea multiplă a elementelor care pot fi luate în considerare la calcularea capitalului propriu la nivelul conglomeratului financiar („utilizare suprapusă a capitalului propriu”), precum și crearea necorespunzătoare de capital propriu în interiorul grupului; pentru a garanta eliminarea utilizării suprapuse a capitalului propriu și a creării de capital propriu în interiorul grupului, autoritățile competente aplică prin analogie principiile pertinente prevăzute de normele sectoriale corespondente;

(ii) 

până la realizarea unei armonizări mai aprofundate a normelor sectoriale, cerințele de solvabilitate aplicabile diferitelor sectoare financiare reprezentate în cadrul unui conglomerat financiar sunt îndeplinite de elemente de capital propriu în conformitate cu normele sectoriale corespondente. În caz de deficit de capital propriu la nivelul conglomeratului financiar, numai elementele de capital propriu admise de toate normele sectoriale („capitaluri trans-sectoriale”) sunt luate în considerare pentru verificarea respectării cerințelor suplimentare de solvabilitate.

În cazul în care normele sectoriale prevăd limitări la admiterea anumitor instrumente de capital propriu care ar putea fi considerate capitaluri trans-sectoriale, aceste limite se aplică mutatis mutandis la calcularea capitalului propriu la nivelul conglomeratului financiar.

La calcularea capitalului propriu la nivelul conglomeratului financiar, autoritățile competente iau în considerare și disponibilitatea și transferabilitatea efective ale capitalului propriu între diferitele entități juridice ale grupului, având în vedere obiectivele stabilite de normele privind rata de adecvare a capitalului propriu.

Dacă, în cazul unei entități nereglementate din sectorul financiar, o cerință de solvabilitate noțională se calculează conform indicațiilor din prezenta anexă secțiunea II, prin „cerință de solvabilitate noțională” se înțelege cerința privind capitalul propriu pe care entitatea în cauză ar trebui să o respecte în temeiul normelor sectoriale care i s-ar aplica în cazul în care ar fi o entitate reglementată din sectorul financiar vizat; în cazul întreprinderilor de administrare a investițiilor, prin cerință de solvabilitate se înțelege cerința privind capitalul menționată la articolul 5a alineatul (1) litera (a) din Directiva 85/611/CEE; cerința de solvabilitate noțională a unui holding financiar mixt se calculează în conformitate cu normele sectoriale din sectorul financiar cel mai important în cadrul conglomeratului financiar.

II.   Metode tehnice de calcul

Metoda nr. 1:   consolidarea contabilă

Calcularea cerințelor suplimentare în ceea ce privește rata de adecvare a capitalului propriu al entităților reglementate care aparțin unui conglomerat financiar se realizează pe baza conturilor consolidate.

Cerințele suplimentare în ceea ce privește rata de adecvare a capitalului propriu rezultă din diferența dintre:

(i) 

capitalul propriu al conglomeratului financiar, calculat pe baza situației financiare consolidate a acestuia; elementele luate în calcul sunt cele admise de normele sectoriale aplicabile

și

(ii) 

suma cerințelor de solvabilitate aplicabile diferitelor sectoare financiare reprezentate în cadrul grupului; pentru fiecare din aceste sectoare, cerințele de solvabilitate se calculează în funcție de normele sectoriale corespondente.

Normele sectoriale vizate sunt: titlul V capitolul 3 din Directiva 2002/12/CE pentru instituțiile de credit, Directiva 98/78/CE pentru întreprinderile de asigurare și Directiva 93/6/CEE pentru instituțiile de credit și întreprinderile de investiții.

În cazul entităților nereglementate din sectorul financiar, care nu sunt luate în considerare la calcularea cerințelor sectoriale de solvabilitate menționate anterior, se calculează o cerință de solvabilitate noțională.

Rezultatul nu trebuie să fie negativ.

Metoda nr. 2:   deducere și agregare

Calcularea cerințelor suplimentare în ceea ce privește rata de adecvare a capitalului propriu al entităților reglementate care aparțin unui conglomerat financiar se realizează pe baza conturilor fiecărei entități din cadrul grupului.

Cerințele suplimentare în ceea ce privește rata de adecvare a capitalului propriu rezultă din diferența dintre:

(i) 

suma capitalurilor proprii ale tuturor entităților din sectorul financiar, reglementate și nereglementate, care aparțin conglomeratului financiar; elementele luate în calcul sunt cele admise de normele sectoriale pertinente

și

(ii) 

suma

— 
cerințelor de solvabilitate ale tuturor entităților din sectorul financiar, reglementate și nereglementate, care aparțin grupului; cerințele de solvabilitate se calculează în conformitate cu normele sectoriale pertinente și
— 
a valorii contabile a participațiilor în alte entități din cadrul grupului.

În cazul entităților nereglementate din sectorul financiar, se calculează o cerință de solvabilitate noțională. Capitalul propriu și cerințele de solvabilitate sunt luate în considerare în mod proporțional, în conformitate cu dispozițiile articolului 6 alineatul (4) și cu secțiunea I din prezenta anexă.

Rezultatul nu trebuie să fie negativ.

▼M6

Metoda nr. 3:   combinare

Autoritățile competente pot permite combinarea metodelor 1 și 2.

▼B


1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 30.01.2027 00:00:00 -Doknr: CELEX:32002L0087
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.