(5) Autoritățile competente ale statului membru de origine informează autoritățile competente ale statului membru gazdă sau ale statului membru în care a fost acordat creditul, atunci când acesta este diferit de statul membru gazdă și de statul membru de origine, cu privire la rezultatele evaluării menționate la alineatul (3), la cererea uneia dintre respectivele autorități competente sau dacă autoritățile competente ale statului membru de origine consideră că se impune acest lucru. Autoritățile competente ale statului membru de origine comunică întotdeauna în detaliu autorităților competente ale statului membru gazdă și, după caz, autorităților competente ale statului membru în care a fost acordat creditul, atunci când acesta este diferit de statul membru gazdă și de statul membru de origine, eventualele sancțiuni administrative sau măsuri de remediere care au fost aplicate.