(6) În cazul în care, până la sfârșitul perioadei de patru luni menționată în alineatul (5) de la prezentul articol, nu se ajunge la o decizie comună și o majoritate simplă a membrilor cu drept de vot nu este de acord cu propunerea autorității de rezoluție de a lua o decizie comună cu privire la o chestiune referitoare la planul de rezoluție, oricare dintre membrii cu drept de vot vizați, pe baza acestei majorități, poate sesiza ESMA în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010. Autoritatea de rezoluție a CPC așteaptă decizia adoptată de ESMA în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 și decide în conformitate cu decizia ESMA.
Perioada de patru luni este considerată a fi faza de conciliere în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 1095/2010. ESMA adoptă o decizie în termen de o lună de la data la care chestiunea în cauză a fost adusă la cunoștința sa. Chestiunea nu este adusă la cunoștința ESMA după expirarea perioadei de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună. Dacă ESMA nu ia o decizie în termen de o lună, se aplică decizia autorității de rezoluție.