+Articolul 49 Competențe auxiliare
---+Articolul 49 1
---+Articolul 49 2
---+Articolul 49 3

Articolul 49 Competențe auxiliare

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare
Articolul 49 1

(1)   În cazul în care este exercitată una dintre competențele menționate la articolul 48 alineatul (1) din prezentul regulament, autoritatea de rezoluție poate de asemenea exercita următoarele competențe auxiliare:

(a)

sub rezerva articolului 67, de a lua măsuri, astfel încât un transfer să poată fi efectuat în condițiile în care instrumentele financiare, drepturile, obligațiile, activele sau datoriile transferate sunt libere de orice obligație sau grevare cu sarcini;

(b)

de a revoca drepturile de a dobândi noi instrumente de proprietate;

(c)

de a impune autorității relevante încetarea sau suspendarea admiterii la tranzacționare pe o piață reglementată sau a cotării oficiale a instrumentelor financiare emise de CPC în conformitate cu Directiva 2001/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului (25);

(d)

de a prevedea ca cumpărătorul sau CPC-punte, în temeiul articolului 40 și, respectiv, al articolului 42, să fie tratat în același mod în care ar fi tratată CPC aflată în rezoluție în legătură cu orice drepturi sau obligații ale CPC aflate în rezoluție, ori cu orice măsuri luate de aceasta, inclusiv în legătură cu eventualele drepturi sau obligații referitoare la participarea la o infrastructură a pieței;

(e)

de a impune CPC aflate în rezoluție sau cumpărătorului ori CPC-punte, dacă este cazul, să furnizeze celeilalte părți informații și asistență;

(f)

de a prevedea ca membrul compensator care beneficiază de eventuale poziții care i-au fost alocate ca urmare a exercitării competențelor menționate la articolul 48 alineatul (1) literele (o) și (p) să își asume drepturile și obligațiile care decurg din participarea la CPC în legătură cu pozițiile respective;

(g)

de a anula sau modifica clauzele unui contract la care CPC aflată în rezoluție este parte sau de a înlocui CPC aflată în rezoluție cu cumpărătorul sau CPC-punte în calitate de parte semnatară;

(h)

de a modifica normele de funcționare ale CPC aflate în rezoluție, inclusiv în ceea ce privește condițiile sale de acces la compensare pentru membrii săi compensatori și alți participanți;

(i)

de a transfera statutul de membru al unui membru compensator de la CPC aflată în rezoluție către un cumpărător al CPC sau către o CPC-punte.

Drepturile la despăgubire prevăzute în prezentul regulament nu se consideră a reprezenta o obligație sau o grevare cu sarcini în sensul primului paragraf litera (a).

Articolul 49 2

(2)   Autoritatea de rezoluție poate institui acordurile de continuitate necesare pentru a se asigura că măsurile de rezoluție sunt eficace și că activitatea transferată poate fi administrată de cumpărător sau de CPC-punte. Aceste acorduri de continuitate pot include:

(a)

continuitatea contractelor încheiate de CPC aflată în rezoluție, astfel încât cumpărătorul sau CPC-punte să își asume drepturile și pasivele CPC aflate în rezoluție referitoare la orice instrument financiar, drept, obligație, activ sau pasiv transferat și să înlocuiască CPC aflată în rezoluție, în mod explicit sau implicit, în toate documentele contractuale relevante;

(b)

înlocuirea CPC aflate în rezoluție cu cumpărătorul sau CPC punte în cadrul oricărei proceduri judiciare referitoare la instrumentele financiare, drepturile, obligațiile, activele sau pasivele transferate.

Articolul 49 3

(3)   Competențele prevăzute la alineatul (1) litera (d) și la alineatul (2) litera (b) de la prezentul articol nu aduc atingere:

(a)

dreptului de încetare a contractului de muncă deținut de angajații CPC;

(b)

exercitării, sub rezerva articolelor 55, 56 și 57, a drepturilor contractuale ale unei părți la un contract, inclusiv a dreptului de încetare, atunci când acest lucru este prevăzut în clauzele contractuale, din cauza unui act sau a unei omisiuni comise de CPC înainte de efectuarea transferului sau de cumpărător ori de CPC-punte după efectuarea acestuia.

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 22.01.2021 00:00:00 -Doknr: CELEX:32021R0023
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.