(3) În cazul în care nu ar fi indicat să se aplice criteriile menționate la alineatul (1) de la prezentul articol, autoritățile competente responsabile cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată în temeiul articolului 111 alineatele (4), (5) și (6) din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (9) pot renunța la aplicarea acestor criterii și desemna o altă entitate din cadrul grupului care intră sub incidența Regulamentului (UE) nr. 575/2013 ca fiind responsabilă cu asigurarea respectării cerințelor menționate în partea întâi titlul II capitolul 2 secțiunea 1 din regulamentul menționat, în funcție de situația de consolidare a tuturor întreprinderilor din grup.
Atunci când evaluează caracterul adecvat al aplicării criteriilor menționate la alineatul (1) de la prezentul articol, aceste autorități competente trebuie să țină seama de orice decizie luată în conformitate cu articolul 111 alineatul (6) din Directiva 2013/36/UE sau, în lipsa unei astfel de decizii, de instituțiile în cauză și de importanța relativă a activităților lor în statele membre relevante sau de existența sau nu a unei obligații de a întocmi situații financiare consolidate pentru grup în cazurile menționate la articolul 22 alineatul (7) din Directiva 2013/34/UE. În astfel de cazuri, instituția cu cel mai mare total al bilanțului are dreptul de a fi audiată înainte ca autoritățile competente să ia decizia.