+Articolul 25 1

Articolul 25 1

(1)   Actele legislative adoptate în baza tratatelor sau, în chestiuni legate de funcționarea instituțiilor și organelor Uniunii, normele interne prevăzute de acestea din urmă pot restricționa aplicarea articolelor 14-22, 35 și 36, precum și a articolului 4 în măsura în care dispozițiile acestuia corespund drepturilor și obligațiilor prevăzute la articolele 14-22, atunci când o astfel de restricție respectă esența drepturilor și libertăților fundamentale și constituie o măsură necesară și proporțională într-o societate democratică, pentru a garanta:

(a)

securitatea națională, securitatea publică sau apărarea statelor membre;

(b)

prevenirea, depistarea, investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor sau executarea sancțiunilor penale, inclusiv protejarea împotriva amenințărilor la adresa securității publice și prevenirea acestora;

(c)

alte obiective importante de interes public general ale Uniunii sau ale unui stat membru, în special obiectivele politicii externe și de securitate comune ale Uniunii sau un interes economic sau financiar important al Uniunii sau al unui stat membru, inclusiv în domeniile monetar, bugetar și fiscal și în domeniul sănătății publice și al securității sociale;

(d)

securitatea internă a instituțiilor și organelor Uniunii, inclusiv a rețelelor lor de comunicații electronice;

(e)

protejarea independenței judiciare și a procedurilor judiciare;

(f)

prevenirea, depistarea, investigarea și urmărirea penală a încălcării eticii în cazul profesiilor reglementate;

(g)

o funcție de monitorizare, inspecție sau reglementare legată, chiar și ocazional, de exercitarea autorității oficiale în cazurile menționate la literele (a)-(c);

(h)

protecția persoanei vizate sau a drepturilor și libertăților altora;

(i)

executarea hotărârilor pronunțate în acțiuni în pretenții formulate în temeiul dreptului civil.

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 21.11.2018 00:00:00 -Doknr: CELEX:32018R1725
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.