+Articolul 2 Domeniul de aplicare și regulile referitoare la schimburile între instituții
---+Article 2 1.
---+Article 2 2.
---+Article 2 3.
---+Article 2 4.

Articolul 2 Domeniul de aplicare și regulile referitoare la schimburile între instituții

Articolul 2

Domeniul de aplicare și regulile referitoare la schimburile între instituții

(1)  În sensul regulamentului de punere în aplicare, schimburile dintre autoritățile și instituțiile statelor membre și persoanele care intră sub incidența regulamentului de bază se bazează pe principiile serviciului public, eficienței, asistenței active, furnizării rapide și accesibilității, inclusiv ale e-accesibilității, în special pentru persoanele cu handicap și în vârstă.

(2)  Instituțiile furnizează sau fac schimb fără întârziere de toate informațiile necesare pentru instituirea și stabilirea drepturilor și a obligațiilor persoanelor cărora li se aplică regulamentul de bază. Între statele membre, transferul acestui tip de date se face fie direct, de către instituțiile respective, fie indirect, prin intermediul organismelor de legătură.

(3)  În cazul în care o persoană a transmis din greșeală informații, documente sau cereri unei instituții situate pe teritoriul unui stat membru, altul decât cel în care este situată instituția desemnată în conformitate cu regulamentul de punere în aplicare, instituția care le-a primit retransmite fără întârziere informațiile, documentele sau cererile respective instituției desemnate în conformitate cu regulamentul de punere în aplicare, cu menționarea datei la care acestea au fost transmise inițial. Această dată este obligatorie pentru instituția care primește documentele retransmise. Cu toate acestea, instituțiile statelor membre nu pot fi considerate răspunzătoare și nu se poate considera că au luat o decizie în virtutea omisiunii lor de a acționa ca urmare a unei transmisii întârziate de informații, documente sau cereri de către instituțiile altor state membre.

(4)  În cazul în care transferul de date se face indirect, prin intermediul organismului de legătură al statului membru de destinație, termenele de răspuns la cereri încep să curgă de la data la care respectivul organism de legătură a primit cererea, ca și când aceasta ar fi fost primită de instituția din statul membru respectiv.

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare
Article 2 1.
For the purposes of the implementing Regulation, exchanges between Member States’ authorities and institutions and persons covered by the basic Regulation shall be based on the principles of public service, efficiency, active assistance, rapid delivery and accessibility, including e-accessibility, in particular for the disabled and the elderly.
Article 2 2.
The institutions shall without delay provide or exchange all data necessary for establishing and determining the rights and obligations of persons to whom the basic Regulation applies. Such data shall be transferred between Member States directly by the institutions themselves or indirectly via the liaison bodies.
Article 2 3.
Where a person has mistakenly submitted information, documents or claims to an institution in the territory of a Member State other than that in which the institution designated in accordance with the implementing Regulation is situated, the information, documents or claims shall be resubmitted without delay by the former institution to the institution designated in accordance with the implementing Regulation, indicating the date on which they were initially submitted. That date shall be binding on the latter institution. Member State institutions shall not, however, be held liable, or be deemed to have taken a decision by virtue of their failure to act as a result of the late transmission of information, documents or claims by other Member States’ institutions.
Article 2 4.
Where data are transferred indirectly via the liaison body of the Member State of destination, time limits for responding to claims shall start from the date when that liaison body received the claim, as if it had been received by the institution in that Member State.

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 01.01.2018 00:00:00 -Doknr: CELEX:32009R0987
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.