(2) BCE poate, în cazul în care consideră necesar, în locul autorităților naționale competente sau al autorităților naționale desemnate ale statului membru participant, să impună cerințe mai mari decât cele aplicate de către autoritățile naționale competente sau autoritățile naționale desemnate ale statelor membre participante în legătură cu amortizoarele de capital care trebuie să fie deținute de instituțiile de credit, la nivelul corespunzător în conformitate cu dreptul relevant al Uniunii, în plus față de cerințele de fonduri proprii menționate la articolul 4 alineatul (1) litera (d) din prezentul regulament, inclusiv în legătură cu ratele amortizoarelor anticiclice de capital, sub rezerva condițiilor stabilite la alineatele (4) și (5) din prezentul articol și poate aplica măsuri mai stricte care vizează contracararea riscurilor sistemice sau macroprudențiale la nivelul instituțiilor de credit, conform procedurilor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și Directiva 2013/36/UE, în cazurile prevăzute în mod expres în dreptul relevant al Uniunii.