CAPITOLUL 2 SELECTAREA SITURILOR DE STOCARE ȘI AUTORIZAȚIILE DE EXPLORARE

Articolul 4

Selectarea siturilor de stocare

(1)  Statele membre își rezervă dreptul de a determina zonele de pe teritoriul lor în care pot fi selectate situri de stocare, în conformitate cu cerințele din prezenta directivă. Aceasta include dreptul statelor membre de a nu permite niciun fel de stocare în anumite părți sau pe întregul lor teritoriu.

(2)  Statele membre care intenționează să permită stocarea geologică a CO2 pe teritoriul lor întreprind o evaluare a capacității de stocare disponibilă în anumite părți sau pe întregul lor teritoriu, inclusiv prin permiterea explorării în temeiul articolului 5. Comisia poate organiza un schimb de informații și cele mai bune practici între respectivele state membre, în contextul schimbului de informații prevăzut la articolul 27.

(3)  Gradul de adecvare a unei formațiuni geologice pentru utilizarea drept sit de stocare se determină printr-o caracterizare și printr-o evaluare a complexului potențial de stocare și a zonei înconjurătoare, în conformitate cu criteriile menționate în anexa I.

(4)  O formațiune geologică este selectată drept sit de stocare numai dacă, în condițiile de utilizare propuse, nu există riscuri semnificative de scurgere și nu există riscuri semnificative pentru mediu sau sănătate.

Articolul 5

Autorizațiile de explorare

(1)  Atunci când statele membre stabilesc faptul că este necesară explorarea pentru a obține informațiile necesare pentru selectarea siturilor de stocare în conformitate cu articolul 4, acestea se asigură că nicio astfel de explorare nu are loc fără o autorizație de explorare.

Acolo unde este cazul, monitorizarea testelor de injectare poate face parte din autorizația de explorare.

(2)  Statele membre asigură faptul că procedurile de emitere a autorizațiilor de explorare permit participarea tuturor entităților care dețin capacitățile necesare și că autorizațiile se emit sau se refuză pe baza unor criterii obiective, disponibile în mod public și nediscriminatorii.

(3)  Durata de valabilitate a unei autorizații nu poate să depășească perioada necesară realizării explorării pentru care a fost acordată autorizația. Cu toate acestea, statele membre pot prelungi valabilitatea autorizației în situația în care perioada de valabilitate prevăzută nu este suficientă pentru realizarea completă a explorării și în situația în care explorarea s-a realizat în conformitate cu autorizația. Autorizațiile de explorare se acordă în ceea ce privește un volum și perimetru limitat.

(4)  Titularul unei autorizații de explorare deține dreptul exclusiv de a explora complexul potențial de stocare a CO2. Statele membre asigură faptul că pe parcursul perioadei de valabilitate a autorizației nu sunt permise niciun fel de utilizări conflictuale ale complexului.